Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Biografii fără domiciliu




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 26 octombrie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului, la conferința Biografii fără domiciliu. 


Conferința este susținută de sociologul Ciprian Voicilă, Muzeul Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă.

În ultimii doi ani prezența oamenilor străzii a devenit din ce în ce mai pregnantă. Care sunt cauzele care favorizează fenomenul locuirii în stradă? Oare toți oamenii străzii descind din Filantropica: spun o poveste mincinoasă, manipulatoare, în așteptarea unui ajutor material venit din partea noastră, a trecătorilor? Toți oamenii străzii trăiesc din cerșit? Care sunt mecanismele psihologice care îl ajută pe un individ să reziste condițiilor inumane la care îl expune faptul de a fi privat de un adăpost și de o ambianță intimă, personală? Mai păstrează un „boschetar” legătura cu familia? Atitudinea noastră, mefientă sau participativă, influențează în vreun fel șansele unui om de a supraviețui în stradă? „Boschetarii” și „aurolaci” sunt în conflict pentru resurse sau cooperează casă reziste împreună? Ce face un homeless când e cuprins de plictiseală? Care sunt dificultățile psihologice și sociale cu care se confruntă oamenii străzii când vine vorba de reinserția lor profesională, de readucerea lor de la periferia societății în sânul comunității?

Acestor întrebări le vom căuta răspunsul în cadrul prezentării Biografii fără domiciliu, care va fi însoțită de fotografii, și urmată de materiale video realizate de Asociația Vira.

 

 




înapoi la pagina principală
 
inchis