Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Călătorie în jurul casei mele de Adina Nanu - Lansare de carte
Călătorie în jurul casei mele de Adina Nanu
Lansare de carte
18 noiembrie 2014, ora 16.00, Librăria Cărturești MNȚR
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 18 noiembrie 2014, la ora 16.00, la Cărturești MNȚR, la lansarea cărții Călătorie în jurul casei mele, a profesorului Adina Nanu.
Invitați: Georgeta Filitti, Doina Mândru
Volumul, aflat la a doua ediție, apare acum complet transformat: o carte-album, ilustrată cu desene și picturi ale autoarei, majoritatea de dimensiuni originale, care acompaniază șirul gândurilor și le dă formă și concretețe. Aceasta nu poate fi clasată într-un singur gen literar sau plastic, ci apare ca o înșiruire de surprize în cuvinte și imagini, cu o structură – cu sau fără voia autoarei – modernă.
Tema principală este istoria casei copilăriei, de la construirea ei ca un cuib al familiei, la pierderea nedreaptă din anii comunismului și până la recuperarea ei cu peripeții și este, implicit, povestea generațiilor care au locuit-o.
Cheia cărții se găsește la finalul ei, în desenul ca o secțiune a unui copac, cu explicația: „Omul e ca un pom, care începe prin a fi un vlăstar subțire în jurul căruia fiecare an adaugă un cerc. Ca să trăiască, trebuie ca seva să circule prin toate tuburile deopotrivă, ca toată viața să rămână vii și copilul și tânărul din adâncuri, deși nu se mai văd la față”. Așa se explică privirea clipei prezente cu ochiul proaspăt al copilului, dar și cu înțelegerea celui care a trăit povestea de la început, ca și jocul cu timpul care dă farmecul deosebit al scrierii.
De peste 50 de ani, Adina Nanu predă cursuri de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor și a Costumului la Universitatea Națională de Arte și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A primit anul acesta titlul de Doctor Honoris Causa și este autoarea singurei istorii a costumului publicată în România.

înapoi la pagina principală