Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Cine protejează zonele istorce protejate?




8 – 15 octombrie, Sala Irina Nicolau, Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Vernisaj: sâmbătă, 8 octombrie 2011, ora 16:00.

Consfinţite prin lege, ignorate de autorităţi, necunoscute de locuitori, zonele istorice ale Bucureştiului sunt pe cale de dispariţie. Fără aceste spaţii încărcate de memorie, Bucureştiul îţi pierde identitatea.
Zonele protejate acoperă doar 14% din teritoriul Bucureştiului, dar în interiorul lor este concentrat un număr impresionant de ansambluri şi monumente istorice, de cartiere rezidenţiale şi străzi comerciale valoroase din punct de vedere urbanistic şi ambiental, de grădini şi parcuri, mărturii ale oraşului-grădină de odinioară.
Organizatorii îi invită pe bucureşteni să exploreze câteva dintre aceste zone protejate, să se familiarizeze cu problematica lor şi să participe la identificarea soluţiilor care fac posibilă conservarea şi punerea lor în valoare.
Expoziţia este o pledoarie pentru regenerarea zonelor construite protejate şi transformarea Bucureştiului istoric în motor de dezvoltare urbană.
Expoziţia cuprinde din fotografii, documente, bannere, schiţe de arhitectură care explică termenul de „zonă construită protejată” şi utilitatea sa din punct de vedere cultural, ambiental, economic şi social.

Curatori: Roxana Wring, Doina Vela

Expoziţie organizată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România pro.do.mo, în colaborare cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român.




înapoi la pagina principală
 
inchis