Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Concert cu Taraful din Gorj
23 septembrie 2016, ora 19, Clubul Țăranului
După 5 ani, Taraful din Gorj revine la Muzeul Țăranului!
Șapte muzicanți, dintre cei mai buni ai locului, vor susține un concert de muzică tradițională gorjenească vineri, 23 septembrie, ora 19, la Clubul Țăranului (intrarea prin str. Monetăriei, nr. 3).
Gorj este probabil singura regiune din România în care doinele sunt încă vii, așa că cei interesați n-ar trebui să rateze ocazia. În afară de doine, taraful va cânta melodii de joc (sârbe, hore), cântece lirice și epice. Două cântărețe și trei violoniști din satele Pârâu de Pripor și Tismana vor fi pe rând soliști, acompaniați – ca odinioară și ca și azi la petrecerile gorjenești – de un chitarist și un contrabasist.
Intrarea este liberă.
Prin acest eveniment, Muzeul Național al Țăranului Român susține campania de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii Cumințenia pământului.
înapoi la pagina principală