Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
DIVANUL VESPERAL
Beirut, între suferință și speranță
Joi, 15 octombrie, ora 18:00, Ambasada Libanului la București și revista Observator cultural
vă invită la DIVANUL VESPERAL,
un dialog BEIRUT-BUCUREȘTI între scriitorii libanezi
Jabour Douaihy și Charif Majdalani (via Zoom),
criticul literar Carmen Mușat și jurnalista Mihaela Dedeoglu.
Jabbour Douihy este un cunoscut scriitor libanez care s-a născut în 1949, în Zgharta (Libanul de Nord), respectat critic literar și profesor de literatură franceză la Universitatea Libaneză din Tripoli. Romanele sale au fost traduse în numeroase limbi. Cartea June Rain a fost nominalizată la Booker International Prize pentru Literatura Arabă în 2008. Toate romanele sale au fost extrem de apreciate de publicul larg: The American Quarter, Saint Georges regardait ailleurs.
Charif Majdalani s-a născut la Beirut și este unul dintre cele mai importante nume din literatura libaneză de astăzi, scriitor și profesor de literatură franceză la Universitatea Saint-Joseph din Beirut. Romanul său publicat în limba franceză Caravansérail a câștigat în 2008 Premiul François Mauriac al Academiei Franceze, precum și Premiul Tropiques. Villa des Femmes a primit, de exemplu, Premiul „Transfuge du meilleur roman arabe”.
Carmen Musat este critic, teoretician al literaturii și eseist. Este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, unde predă cursuri de teoria literaturii. Din 2000, este redactor-șef al revistei Observator cultural, pe care a fondat-o, împreuna cu Ion Bogdan Lefter. A publicat volumele: Descriere și narațiune în proza postmodernă românească și alte ficțiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (1998), Strategiile subversiunii (2002; 2010), Dincolo de literatură, cu Lucian Raicu (2009), Frumoasa necunoscută (2017).
Discuția va avea loc în limbile franceză și română.
Evenimentul este găzduit la Muzeul Naţional al Țăranului Român.
Evenimentul nu se va desfășura cu public, ci va fi transmis live pe Facebook.
Vă rugăm să accesați pagina dedicată evenimentului https://www.facebook.com/events/794814861318623/
înapoi la pagina principală