Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Icoanele lui Cogealac





8 – 18 iunie 2012, Sala Acvariu

Vernisaj: marţi, 12 iunie, ora 19.00

Aurel Cogealac aduce prin această nouă serie de lucrări un omagiu oamenilor din satul său natal, care i-au traversat viaţa şi i-au influenţat-o într-o anumită măsură. Ţăranii din Cogealac sunt sanctificaţi de artist, dar şi analizaţi la adăpostul unor forme iconografice precum aureola sau troiţa. Îl regăsim pe Vasile tractoristul care fura de la IAS, pe cârciumarul care a dat ortul popii de la prea mult alcool, dar şi pe mama blândă sau pe artistul însuşi sufocat de aerul citadin. Toate aceste vieţi au hrănit cu timpul imaginaţia lui Cogealac şi au fost puse la dospit, ca pâinea la cuptor, timp îndelungat până să capete o aură, o valoare sentimentală reprezentată aici prin simboluri uşor de descifrat.

„Am redat poveştile oamenilor pe care îi cunosc, unii îmi sunt prieteni, alţii rude, pe unii dintre ei i-am observat de la distanţă, le-am dedus poveştile după înfăţişare şi ce am discutat cu ei”.

În funcţie de starea artistului portretele narative sunt abordate diferit. Unele sunt disecate până la detalii anatomice, martore ale curiozităţii ştiinţifice ale lui Cogealac, altele sunt analizate din punct de vedere expresiv sau limitate la un simplu detaliu, precum fesul vecinului sau şapca branduită a unui sătean.

În seria de „icoane” regăsim şi analiza influenţei urbanului asupra ţăranului, oraşul devine debusolant din punctul de vedere al tradiţiilor. „Provincialii care trăiesc în marele oraş ajung uneori la un pas de robotizare. Prin robotizare se poate înţelege înstrăinarea omului de natura sau dorinţa sa de a le controla pe toate. Oricum oraşul capătă un fel de spirit hibrid, de filme SF.”


Despre artist


Artistul s-a născut în 1967, în Cogealac, judeţul Constanţa şi a început să picteze în 1990.
Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii personale şi sunt prezente şi in colecţii particulare din România, Elveţia, Franţa, Anglia, Germania, Belgia, Suedia, Norvegia, SUA, Iran.

Curator: Ioana Mitu




înapoi la pagina principală
 
inchis