Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Împreună, înăuntru şi afară
programe pentru familii cu copii de 2-6 ani
Într-o locaţie specială şi rar accesibilă (bisericuţa de lemn din curtea Muzeului Ţăranului Român) asociaţia De dragul artei propune în următoarele zile de sfârşit de săptămână, un program special de educaţie creativă adresat familiilor cu copii între 2 şi 6 ani: Împreună, înăuntru şi afară. Programul propune două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă în bisericuţa de lemn şi un atelier creativ în care copiii vor construi împreună o biserică din lut.
Programul porneşte de la descoperirea unui monument, biserica de lemn, care pare să fie construită pentru copii: joasă, intimă, luminată de felinare ca să alunge întunericul şi temerile. Aici, copiii vor compara prin jocuri spaţiul mic, de interior de biserică, cu propria casă şi, de aici pornind, vor găsi elementele noi pe care le propune această construcţie, de la pereţii înnegriţi, la candelabru, mirosuri specifice (de tămâie, lumânări), clopot, toacă şi alte instrumente care să le stimuleze imaginaţia şi simţirea. Totul se face pentru a-i apropia pe cei mici de obiectele de valoare din jurul lor şi de a-i face să le îndrăgească. În timpul atelierului (care va fi în aer liber dacă vremea permite) copiii vor construi împreună cu părinţii şi cu ceilalţi copiii o biserică mare, din lut, ca să conştientizeze ce înseamnă să fii inginer, arhitect, artist sau doar copil jucandu-se cu lut.
Programele se desfăşoară după următorul orar:
• sâmbată, 28 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 29 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
• sâmbată, 5 mai, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
• duminică, 6 mai, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• sâmbată, 12 mai, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
• duminică, 13 mai, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
• sâmbată, 19 mai, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 20 mai, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului la emailul: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefonul: 0747 027 353.
Taxele de participare la program sunt următoarele: 40 lei/familie formată din doi membri, 50 lei/familie formată din trei membri, 60 lei/ familie formată din patru membri etc. Asociaţia îşi propune dezvoltarea creativităţii si încurajarea curiozităţii naturale ale copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie prin diverse activităţi de improvizaţie artistică.
înapoi la pagina principală