Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Japonia renaşte după dezastru




Expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Ambasada Japoniei în România şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită în perioada 15-29 noiembrie 2011, la expoziţia foto-documentară Japonia renaşte după dezastru.
Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 15 noiembrie, orele 16.30, la Sala Irina Nicolau. 

Vernisajul va fi urmat de un scurt recital de muzică tradiţională Shamisen 
în interpretarea lui Yumiko Matsumoto.

Anul acesta pe 11 martie, Japonia a fost lovită de un puternic seism cu magnitudinea 9 pe scara Richter, urmat de un uriaş val tsunami, care a devastat regiunea de coastă şi a afectat Centrala nucleară de la Fukushima provocând pierderi umane care se ridică la aproape 20.000 de morţi şi dispăruţi şi importante pagube materiale. Astăzi, la opt luni după cutremur, se depun încă eforturi susţinute pentru renaşterea şi reconstrucţia zonelor afectate.
Imaginile cuprinse în expoziţia de faţă sunt mărturii ale acelor momente dramatice şi ale zilelor ce le-au urmat şi spun poveştile cutremurătoare ale supravieţuitorilor, salvatorilor acestora, ale celor care au pierdut tot fiind nevoiţi să trăiască în adăposturi speciale. Sunt mărturii despre oamenii obişnuiţi care au avut puterea de a depăşi greutăţile şi de a o lua de la capăt, aşa cum şi Japonia, o ţară adeseori lovită de dezastre naturale, a găsit forţa să renască în urma unui cataclism natural de o amploare fără precedent.
Selecţia de faţă cuprinde imagini provenite din arhiva Ministerului Apărării din Japonia, a Universităţii Fukushima, a ziarului Fukushima Minpo şi a editurii KK Best Sellers.

Expoziţia face parte din seria de manifestări culturale „Luna Japoniei” care se desfăşoară pe tot parcursul lunii noiembrie în Bucureşti.








înapoi la pagina principală
 
inchis