Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Joaca de lut

MŢR


Joaca de lut – proiect al Asociaţiei Prietenii Muzeului Ţăranului Român şi Muzeul Ţăranului Român, derulat în perioada 1 ianuarie – 5 iunie, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, Bucureşti.

Ce se poate face cu o bucată de lut, mirosind a reavăn şi a soare, a pădure şi a văzduh ?

Educaţie prin joc
Ateliere de modelare a lutului realizate cu copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani.
Modelând lutul şi dând viaţă formelor din natură, copilul îi simte textura şi respiraţia, îi explorează posibilităţile şi îşi foloseşte creativitatea în armonie cu un mediu din ce în ce mai ignorat sau chiar agresat.

Cunoaştere de tehnici tradiţionale
Satul vechi ştia să respire în ritmul naturii. Oraşul contemporan nici măcar nu mai ştie să semene iarba, ea se cumpără la metru pătrat. Copiii învaţă să cunoască şi să stăpânească lutul, în contextul avalanşei de materiale sintetice şi produse de folosinţă zilnică gata făcute.

Pretext pentru descoperirea unui muzeu
Să vezi săli prietenoase, cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, surprinzătoare sau, din contra, coborâte parcă din blidarul bunicii.

Implicare
Voluntari entuziasmaţi, cunoscători într’ale lutului precum artişti, ingineri, profesori, arhitecţi... iau din bucata de lut şi, cu ştiinţă şi joacă, dăruiesc din cunoştinţele şi timpul lor prietenilor mai mici.

Expoziţie
În luna iunie, îi dăm lutului ce-i al lui, adică un spaţiu verde, frumos, în care să se odihnească, sub ochii tuturor, obiectele ieşite din mâinile copiilor.


Proiect cofinanţat de Ambasadei Franţei în România.

Sponsori: S.C. COCA-COLA HBC ROMÂNIA S.R.L., S.C.Prospecţiuni S.A.

Imagini de la ateliere, texte scrise de voluntarii proiectului, impresii, comentarii pe http://www.dealutulprinmuzeu.blogspot.com/




înapoi la pagina principală
 
inchis