Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Joaca de lut
expoziţie 5 -10 iunie, la Sala Acvariu
Se ia o bucată de lut, se frământă bine, se modelează copăcel, ursuleţ, elefănţel, melcişor şi ce-ţi mai place ţie după care gata, îl laşi să se zvânte un timp înainte de a lua pensula şi a-l picta cu ochi, gură şi codiţă. Dar de terminat, nu e terminat, abia după ce a stat în cuptor vreo câteva ore va fi un obiect de ceramică în toată regula. Iar dacă îl aşezi şi într-o expoziţie vreo câteva zile, să te ţii mândrie.
Joaca de lut – expoziţie de obiecte din ceramică realizate de copii
Expoziţia va rămâne deschisă până pe 10 iunie, între orele 10:00 şi 18:00
Imagini de la ateliere, texte scrise de voluntarii proiectului, impresii şi comentarii pe http://www.dealutulprinmuzeu.blogspot.com/
Joaca de lut – proiect al Asociaţiei Prietenii Muzeului Ţăranului Român şi Muzeul Ţăranului Român, derulat în perioada 1 ianuarie – 10 iunie, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti.
Proiect cofinanţat de Ambasada Franţei în România
Sponsori: S.C. COCA-COLA HBC ROMÂNIA S.R.L., S.C.Prospecţiuni S.A., Editura Corint Junior, Nestle Romania SRL


ne mândrim cu ce-a ieşit

deschidem expoziţia

nea Mitică

tanti Jana

şi dacă-i de joacă, să ne jucăm

afiş pictat de voluntari
înapoi la pagina principală