Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Mobilitatea colecţiilor muzeale




Conferinţa, 14 septembrie 2011



Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi British Council România organizează Conferinţa naţională pe tema mobilităţii colecţiilor muzeale, care va avea loc la sediul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în data de 14 septembrie 2011, între orele 09.00-19.00.

Obiectivul principal al conferinţei îl constituie diseminarea celor mai noi tendinţe în domeniul circulaţiei bunurilor culturale şi a bunelor practici europene în domeniul managementului colecţiilor, aşa cum sunt promovate şi dezvoltate strategic la nivelul Uniunii Europene, de către Comisia Europeană.
Principalele teme abordate vor fi: garanţiile guvernamentale, împrumuturile muzeale pe termen lung, evaluarea, asigurarea şi non-asigurarea bunurilor culturale mobile, imunitatea la sechestru.

Evenimentul se adresează cu precădere specialiştilor din cadrul instituţiilor muzeale sau din cadrul altor instituţii ce administrează bunuri culturale mobile.

Programul „Mobilitatea Colecţiilor” a fost lansat în anul 2004 de către preşedinţia olandeză a Uniunii Europene, fiind continuată şi sub mandatele următoare, deţinute de Marea Britanie, Germania şi Finlanda, în 2007 fiind preluată de Comisia Europeană, drept componentă prioritară a Agendei Europene pentru Cultură şi fiind inclusă în Planurile de lucru în domeniul culturii pentru intervalele 2008 – 2010 şi 2011 – 2014, România participând activ la dezvoltarea şi implementarea acestei iniţiative, începând cu anul 2005, fiind implicată în toate grupurile de lucru ce au susţinut iniţiativa, inclusiv în proiectul „Collections Mobility 2.0” finanţat prin Programul Cultura 2007 – 2010.

Conferinţa „Mobilitatea Colecţiilor” este susţinută de formatorii români pregătiţi în cadrul Proiectului european „Collections Mobility 2.0”, precum şi de către reputaţi specialişti britanici în domeniul managementului bunurilor culturale.



Înscrierile pentru participarea la conferinţă se pot face până la data de 9 septembrie 2011, prin e-mail, la adresa rsvpevents@britishcouncil.ro.

 


înapoi la pagina principală
 
inchis