Catre Tur Virtual

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Muzeul la cutie

Muzeul la cutie este un proiect de educație muzeală pe care Muzeul Național al Țăranului Român îl propune copiilor și artiștilor și prin care dorește să-i apropie pe copii de poveștile țărănești. Timp de șase luni, aceștia vor lucra alături de mai mulți artiști și vor realiza mai multe animații care vor face parte dintr-o instalație intinerantă.

Începem proiectul cu o primă curiozitate: Ce este și cum se realizează o animație? Ca să afle răspunsul la aceste întrebări, copiii vor viziona mai multe scurt-metraje de animație prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Film Anim`est, urmate de discuții și scurte demonstrații de realizare a unei animații cu managerul proiectului Minimest, Ion Aramă.

Particparea este gratuită, dar este posibilă în limita locurilor disponibile și doar pe baza programării pentru grupurile mai mari de 10 copii la adresa de e-mail: valentina.bacu@muzeultaranuluiroman.ro.

Pot participa grupuri de copii cu vârsta între 3-12 ani, după cum urmează:

Proiecția 1: Vineri, 13 aprilie, 10.30 - 12.30
Proiecția 2: Miercuri, 18 aprilie, 10.30 - 12.30
pentru grupuri de 3-6 ani.

Programul cuprinde următoarele scurtmetraje:

Paper Polymals / Animale de hârtie – Germany 2016, 3’54, dir. Waldemar Schmidt 2017
She’s Got the Blush /Lotte e timidă – Belgium 2016, 5’15, dir. Els Decaluwe 2017
The Flying Boy / Băiatul zburător – Russia 2014, 6’24, dir. Eugenia Zhirkova 2015
Piccolo Concerto - Germania, 6`, dir. Ceylan Beyoglu, 2016
Tower / Turnul – Latvia 2014, 8’00, dir. Janis Cimmermanis 2015
Prince Ki-Ki-Do, The Swamp Monster / Prinţul Ki-Ki-Do şi monstrul din mlaştină – Slovenia 2014, 4’10, dir. Grega Mastnak 2015
Please frog, just one sip/ Te rugăm, broască, măcar o picătură – Africa de Sud, 9`55, dir. Diek Grobler, 2016
Hey Deer! – Ungaria, 6`17, dir. Örs Bárczy, 2015
SuperBot – A Magnifying Mess / SuperBot – sub lupă totul e mai mare – Argentina 2013, 3’17, r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso 2014
Balloona Laguna – Germania 2014, 6’35, r. Matisse Gonzalez 2014
60 min.

Proiecția 3: Vineri, 20 aprilie, 10.30 - 12.00 (proiecții Animest și demonstrație realizare animație)
pentru categoria 6-12 ani

Ridiculous Wishes / Cele trei dorinţe – Russia 2015, 7’21, dir. Ekaterina Savina 2015
Leviatan and the Fox / Leviatan şi vulpea – Czech Rep. 2015, 7’12, dir. Lenka Božoňová 2015
Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper / Să ne jucăm de-a greierele şi furnica – Croatia 2015, 6’37, dir. Marina Andree Skop 2015
Dinosaurs: Terrible Lizards / Dinozaurii, şopârle fioroase – UK 2014, 4’40, dir. Joel Veitch and Alex Mallinson2015
Anatole’s Little Saucepan / Tigaia lui Anatole – Franţa 2014, 5’47, r. Eric Montchaud2014
Song of the Lark / Cântecul ciocârliei – Belarus 2014, 6’57, r. Tatiana Kublitskaja 2014
Tulkou – Franţa 2013, 11’00, r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera 2014
The Brave Mother / Mama cea curajoasă – Rusia 2014, 5’37, r. Alexandra Lukina2014
Hypnagogic Hallucination / Halucinaţie hipnagogică – Belgium 2013, 6’30, r.. colectiv (13 adolescenţi) 2014
62 min.
 
Proiecția 4: Sâmbătă, 21 aprilie - 11.00 - 13.00, 11.00 - 12.30 (proiecții Animest și demonstrație realizare animație)
pentru categoria 6-12 ani

Ridiculous Wishes / Cele trei dorinţe – Russia 2015, 7’21, dir. Ekaterina Savina 2015
Leviatan and the Fox / Leviatan şi vulpea – Czech Rep. 2015, 7’12, dir. Lenka Božoňová 2015
Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper / Să ne jucăm de-a greierele şi furnica – Croatia 2015, 6’37, dir. Marina Andree Skop 2015
Dinosaurs: Terrible Lizards / Dinozaurii, şopârle fioroase – UK 2014, 4’40, dir. Joel Veitch and Alex Mallinson2015
Anatole’s Little Saucepan / Tigaia lui Anatole – Franţa 2014, 5’47, r. Eric Montchaud2014
Song of the Lark / Cântecul ciocârliei – Belarus 2014, 6’57, r. Tatiana Kublitskaja 2014
Tulkou – Franţa 2013, 11’00, r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera 2014
The Brave Mother / Mama cea curajoasă – Rusia 2014, 5’37, r. Alexandra Lukina2014
Hypnagogic Hallucination / Halucinaţie hipnagogică – Belgium 2013, 6’30, r.. colectiv (13 adolescenţi) 2014
62 min.

Proiecția 5: Joi, 26 aprilie - 10.30 - 12.30

Proiecția 6: Vineri, 27 aprilie, 10.30 - 12.00 
(proiecții Minimest și demonstrație de realizare de animație)
pentru categoria 3-6 ani

Paper Polymals / Animale de hârtie – Germany 2016, 3’54, dir. Waldemar Schmidt 2017
She’s Got the Blush /Lotte e timidă – Belgium 2016, 5’15, dir. Els Decaluwe 2017
The Flying Boy / Băiatul zburător – Russia 2014, 6’24, dir. Eugenia Zhirkova 2015
Piccolo Concerto - Germania, 6`, dir. Ceylan Beyoglu, 2016
Tower / Turnul – Latvia 2014, 8’00, dir. Janis Cimmermanis 2015
Prince Ki-Ki-Do, The Swamp Monster / Prinţul Ki-Ki-Do şi monstrul din mlaştină – Slovenia 2014, 4’10, dir. Grega Mastnak 2015
Please frog, just one sip/ Te rugăm, broască, măcar o picătură – Africa de Sud, 9`55, dir. Diek Grobler, 2016
Hey Deer! – Ungaria, 6`17, dir. Örs Bárczy, 2015
SuperBot – A Magnifying Mess / SuperBot – sub lupă totul e mai mare – Argentina 2013, 3’17, r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso 2014
Balloona Laguna – Germania 2014, 6’35, r. Matisse Gonzalez 2014
65 min.

Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului.

Intrarea este gratuită atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Pentru grupuri mai mari de 10 persoane, este nevoie de rezervarea locurilor la adresa de e-mail: valentina.bacu@muzeultaranuluiroman.ro

Proiect derulat de Muzeul Național al Țăranului Român și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Partener principal: Festivalul Internațional de Film de Animație Anim`est.
 
înapoi la pagina principală
 
inchis