Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Patrimoniu şi identitate locală
Carmen Mihalache
Colecţii săteşti din România
septembrie 2009
Dacă iei la pas satele României, găseşti mai peste tot mici muzee etnografice fără pretenţii, aflate în grija primăriilor, sau doar „colţuri muzeistice” organizate cu mijloace modeste, cel mai adesea în instituţiile de învăţământ. Dar nu arareori, poate chiar acolo unde te-ai aştepta mai puţin, poţi afla colecţii de obiecte de interes etnografic, mici case-muzeu sau chiar adevărate muzee particulare, deschise pentru publicul local sau turişti, realizate de persoane entuziaste, fără pregătire de specialitate, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţare proprie.
Cu infinită pasiune şi răbdare, într-un gest recuperator demn de toată lauda, aceşti oameni au adunat piese valoroase şi se zbat să le pună în valoare aşa cum merită. Încercând pe cont propriu o punere în valoare a trecutului atât personal cât şi al comunităţii din care fac parte, pentru că nu pot rămâne nepăsători faţă de istoria, obiceiurile şi îndeletnicirile zonei şi ale oamenilor din jurul lor, de care le pasă, aceşti entuziaşti la care ne referim creează mici spaţii culturale vii. Cu ajutorul unor mărturii recuperate, obiecte vechi, documente istorice, fotografii de arhivă, produse ale fostelor manufacturi locale, adunate de la localnici şi alăturate în cele mai diverse moduri şi tonalităţi, ei dau sens unor spaţii în care cultura locală, trecută prin filtrul judecăţii unui singur om şi purtând amprenta personalităţii lui, capătă forme şi interpretări originale.
Aceste mici „muzee de autor” şi totodată depozite de patrimoniu şi memorie culturală ar putea fi considerate, cel puţin la prima vedere, un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, dar şi o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale, o premisă pentru dezvoltarea turismului cultural. Au, de asemenea, potenţial pentru a deveni, într-o politică culturală coerentă, puncte comunitare de acces la informaţie şi cultură, principalii beneficiari ai valorificării acestora fiind în primul rând comunităţile respective.
Asemenea colecţii s-au născut din nevoia de a păstra obiecte care povestesc pe limba lor despre obiceiuri, meşteşuguri, tradiţii, moduri de trai pe care comunitatea le resimte ca fiind pe cale de dispariţie. Ele reprezintă o încercare nesistematică şi, în ansamblu, incoerentă de a le întârzia dispariţia sau de a face suportabilă transformarea lor în altceva.
Iniţiativele de acest gen nu se bucură întotdeauna de o susţinere organizată din partea autorităţilor locale, nici de un sprijin de specialitate care să le ofere consultanţă în vederea conservării, protejării, înregistrării şi valorificării unor bunuri de certă importanţă culturală, multe cu valoare patrimonială. Nu beneficiază de protecţie instituţională, iar prezenţa lor nu pare să fie luată în considerare de nicio politică culturală.
Având în vedere această stare de fapt, Muzeul Ţăranului Român a iniţiat în anul 2008 un experiment, proiectul-pilot PATRIMONIU ŞI IDENTITATE LOCALĂ. Identificarea şi promovarea unor colecţii săteşti din România, desfăşurat cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN). Scopurile propuse au fost multiple:
1. studierea pe criterii profesionale specifice a câtorva dintre numeroasele colecţii etnografice particulare de interes local;
2. asigurarea unui nivel decent de pregătire în gestionarea patrimoniului pentru colecţionari;
3. stimularea dezvoltării colecţiilor;
4. promovarea acestor colecţii săteşti, cu patrimoniul cultural tezaurizat, ca obiective de turism cultural;
5. asigurarea unei mai largi vizibilităţi a acestor colecţii la nivel naţional;
6. atragerea atenţiei, atât a factorilor de resort locali, cât şi a celor centrali, precum şi a societăţii civile şi a unor organizaţii neguvernamentale asupra valorii şi importanţei acestor colecţii.
Experimentul a reuşit şi s-a încheiat cu rezultate notabile. Au fost identificate şi studiate opt colecţii săteşti răspândite pe întreg teritoriul ţării (Bihor, Constanţa, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Olt). Colecţionarii au participat la un stagiu de formare, prin care li s-au oferit cunoştinţe de bază cu privire la patrimoniu, legislaţia în domeniu, modalităţi de conservare, punere în valoare şi promovare a colecţiilor, atragerea de fonduri pentru proiecte culturale. Fenomenul a fost prezentat specialiştilor printr-o masă rotundă, şi publicului larg, printr-o expoziţie-atelier realizată de colecţionarii înşişi cu exponate din colecţiile proprii. Expoziţia a fost însoţită de o foaie de sală şi de o publicaţie, Robii frumosului, cu scop documentar şi de prezentare a colecţiilor. Pentru o vizibilitate sporită a fenomenului cercetat, dar si pentru o mai intensă promovare a colecţiilor incluse în proiectul-pilot, a fost demarată o colaborare cu CIMEC prin intermediul căruia au fost incluse şi acestea pe lista muzeelor şi colecţiilor din ţară. În plus, Robii frumosului poate fi acum consultată on-line pe site-ul acestei instituţii.
Realitatea din teren ne-a demonstrat că proiectul nostru a răspuns nevoilor unei categorii de beneficiari pentru care nu s-au oferit încă programe culturale coerente la nivel de politică culturală naţională, că a avut relevanţă în raport cu contextul cultural local şi că poate deveni un model de bună practică în domeniul patrimoniului cultural.
Problemele ridicate de patrimoniul cultural local din spaţiul rural (semnificaţie, prezervare, valorificare) şi de relaţia dintre colecţiile săteşti ale unor iniţiatori privaţi şi comunităţile locale nu puteau fi rezolvate printr-un singur proiect, de mică amploare în raport cu fenomenul, ca cel iniţiat de Muzeul Ţăranului Român. Însă o angajare pe termen mediu a instituţiei într-o acţiune de anvergură putea provoca o dezbatere de idei asupra fenomenului, astfel încât să se caute şi să se găsească soluţii pentru problemele colecţiilor în sine şi ale impactului pe care acestea îl au în sânul comunităţilor locale, dar şi în plan naţional, ca resursă culturală.
Prin urmare, începând cu anul 2009, proiectul a fost transformat în program cultural. Primul punct al acestui program s-a încheiat în 2009 prin desfăşurarea, la sediul Muzeului Ţăranului Român, a unor evenimente dedicate unui nou grup de colecţionari şi colecţiilor acestora, unele dintre aceste evenimente având, din nou, deschidere spre presă şi public:
1. Susţinerea, în perioada 22 – 25 septembrie 2009, a unui nou stagiu de formare pentru 6 colecţionari din judeţele Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Galaţi, Harghita, Sibiu, Vrancea. Aceştia au beneficiat de informare şi consultanţă cu privire la patrimoniul cultural, la legislaţia în domeniu, la modalităţile de conservare, de punere în valoare şi de promovare a colecţiilor, de atragere de fonduri pentru proiecte culturale. În cadrul acestui stagiu, colecţionarii au vizitat depozitele, atelierele, laboratoarele şi sălile de expoziţie ale muzeului.
2. Organizarea în ziua de vineri, 25 septembrie, cu începere de la ora 9.00, a unui atelier cu tema: Colecţiile particulare săteşti. Pledoarie pentru o reţea naţională. În cadrul acestuia au avut loc dezbateri pe marginea propunerii MŢR de a iniţia înfiinţarea unei reţele naţionale a colecţionarilor din mediul rural. La dezbateri au participat specialiştii muzeului participanţi la proiect, colecţionarii (atât cei implicaţi în proiectul de anul acesta, cât şi cei de anul trecut), invitaţi de la RMNR (Reţeaua Naţională a Muzeelor din România), manageri culturali, alţi invitaţi interesaţi de fenomenul pus în discuţie.
3. Deschiderea unei expoziţii de fotografie în perioada 26 septembrie – 18 octombrie 2009, al cărei vernisaj a avut loc vineri, 25 septembrie, la ora 17.30, în sala „Irina Nicolau”. Expoziţia a reunit cele şase colecţii, aducând în faţa publicului interesat imagini surprinse la faţa locului, ca o invitaţie de a-i vizita pe aceşti entuziaşti fără simbrie la ei acasă.
4. Publicarea setului de pliante Muzee şi colecţii săteşti din România (I).
Toate aceste evenimente, organizate şi în anul 2009 cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, au fost şi sunt destinate a înlesni colecţionarilor accesul la experienţa muzeografică a Muzeului Ţăranului Român, la o cunoaştere reciprocă şi la un schimb de experienţă, la o primă comunicare cu publicul bucureştean şi cu mass-media.
Identificarea şi cercetarea unor colecţii noi, anual, pentru monitorizarea fenomenului şi constituirea unei arhive de informaţii specializate, promovarea lor (atât prin expoziţii clasice sau multimedia - fotografie, text, film - organizate anual, cât şi prin publicaţii - broşuri sau pliante de prezentare a colecţiilor şi colecţionarilor), profesionalizarea colecţionarilor (prin stagii de formare perfecţionate de la an la an, organizate la muzeu), mobilizarea colecţionarilor în sensul asocierii într-o breaslă (pornind de la intenţia şi opţiunea lor liber exprimată de a se uni într-o astfel de organizaţie profesională), consilierea şi sprijinirea lor în acest sens au fost priorităţile noastre pentru 2009. Aceste acţiuni vor continua în anii următori, dublate de diseminarea rezultatelor cercetării şi ale programului.
Încercarea de a sprijini într-un mod profesionist, cu mijloacele unei instituţii puternice, eforturile acelor colecţionari dornici de a păstra şi de a promova pe termen lung un patrimoniu cultural important, nebăgat în seamă, gestionat nepotrivit şi prost valorificat nu este uşoară, nici lipsită de riscuri. Sunt întrebări care-şi aşteaptă încă răspunsul: aceste colecţii fac un serviciu comunităţii locale din punct de vedere cultural sau rămân doar rodul unei pasiuni pentru lucrul vechi, pentru trecut, pentru „tradiţii”? Dacă fac într-adevăr un serviciu, cum îşi pot dezvolta şi promova proprietarii lor oferta culturală? În ce mod sau care ar fi cel mai adecvat mod în care ar putea fi incluşi într-o politică a dezvoltării patrimoniului la nivel naţional?
Programul Muzeului Ţăranului Român este o acţiune culturală deschisă, el atingându-şi finalitatea numai în măsura în care va genera, la varii niveluri, alte şi alte acţiuni culturale, ştiinţifice, organizatorice, mediatice, în vederea promovării şi consolidării colecţiilor şi muzeelor săteşti private. Ele trebuie privite ca parte preţioasă a patrimoniului cultural naţional şi sprijinite ca atare. Prin rezultatele sale pe termen lung şi mediu, proiectul asigură o vizibilitate mai bună unor colecţii cu potenţial cultural mare, care pot fi încadrate cu succes în reţele de turism cultural şi rural.
înapoi la pagina principală