Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Piață Țărănească, Meșter(Ești)! și târg de antichități




27 - 29 martie 2015, între orele 10 -18


De vineri până duminică, 100 de producători, meșteri populari, artizani și colectionari vă așteaptă în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român la un nou târg marca Piața Țărănească!

Cum cere tradiția la Piața Țărănească, veți putea lua, după poftă și numai pe degustate: mere, nuci și poame uscate, suc de mere și palinci, turtă dulce și cofeturi, poale-n brâu si plăcinte-ntinse fel de fel, prăjituri de casă de post și de dulce, tarte și pâine în trei culori, dulcețuri, zacuști, siropuri și miere de albine, brânzeturi, cașuri și cașcavele, afumături preparate după rețete cu tradiție, ciocolată de casă și alte asemenea bunătăți.
Se prepară la fața locului: scoici la tigaie, prepeliță cu rozmarin, busuioc, vin alb și verdețuri, plachie de crap cu mămăliguță și storceag – regina ciorbelor pescărești.

Meșteri vestiți și artizani pricepuți vor expune: ii, icoane, sticlă prelucrată, ceramică, obicete din lemn, cosmetice naturale, bijuterii din piele, cupru, pietre semipretioase, obiecte de vestimentație tradițională și nu numai, cufere de lemn, ouă încondeiate, altițe si cojoace cusute, decorațiuni de Paște din pănușă și multe altele, fel de fel, de prin satele și orașele României. Se va ciopli în lemn, se vor încondeia ouă, se vor realiza tablouri din flori, se va împâsli lână, se va croșeta și va coase la fața locului, laolaltă cu meșterii.

În curtea din spate, colecționarii de antichități țărănești și nu numai se adună din toată țara să expună obiecte vechi cu semnificații și povești de demult: mobilier, obiecte din gospodăria țărănească, lăzi de zestre, port și țesături, ceramică și porțelanuri, monede și cărti poștale, tablouri, carte veche și multe altele.

Toate acestea le găsiți, de vineri până duminică, numai în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, la Piața Țărănească!

Intrarea este liberă!





Detalii:
Corina Berariu – Tactic Events
Tel: 0735 441 304
E-mail: office@tacticevents.ro
Facebook: https://www.facebook.com/ptaraneasca
 


înapoi la pagina principală
 
inchis