Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Poveștile mele, ale tale, ale celorlalți…
EXPOZIŢIE MULTIMEDIA: SCURT-METRAJ, PORTRETE FILMICE, FOTOGRAFIE
BUCURESTI în perioada 5 – 12 Nov 2012, la Muzeul Naţional al Țăranului Român, Sala Acvariu şi Clubul Ţaranului.
Vernisaj: 5 noiembrie 2012, ora 19.30
Deși nu acesta este singurul temei care te îndeamnă (sau te forțează) la drum, ca să întâlnești oameni este bine să pornești, într-un fel, în călătorie; să te uiți cu atenție la copaci, ape, pietre, pământuri, cer, așezări, construcții izolate, poduri și tot felul de căi; să ai urechile ascuțite și aplecate spre ascultare; picioare zdravene și mai ce, oare?
De unde să fi știut în după amiaza în care am vorbit între noi, înainte de plecarea unora, cum va fi, cu cine ne vom întâlni, cine se va întâlni cu noi, ce ni se va spune și când, ce vom spune, când și cui, câți și cum ne vom întoarce și de ce toate astea? Cam așa (dar mai puțin sentimentalizat, desigur), cu bănuieli și incertitudini, așteptări și deschidere spre imprevizibil, reușite și eșecuri, se vor fi petrecut lucrurile cu familiile de aromâni, turci, tătari, lipoveni, greci, ucrainieni, care au pornit, cândva (dar nu foarte demult) spre Dobrogea, unde s-au întâlnit unii cu ceilalți și cu românii.
Și s-au trezit, într-o bună zi la poartă cu un alt fel de străin adus de nepoată sau de nepot, ca să le asculte poveștile despre plecare de acolo și venirea aici, despre călătorie și stabilirea într-un loc nou a strămoșilor (comuni de-acuma povestitorului vârstnic și povestitorului nepot), despre cum și-au făcut prima casă, despre cum trăiau, ce mâncau, ce fel de haine purtau și ce fel de cântece sau dansuri știau, ba chiar să le asculte poveștile despre povești și despre limba în care ele erau sau sunt încă istorisite.
Echipa de proiect: Laura Jiga Iliescu - expert în folclor literar, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română, regizorul și Lect.univ.dr. Napoleon Helmis, UNATC; Goran Mihailov – regizor de film; Andrei Sibişan – inginer de sunet, editor, masterand UNATC; Suşnea Simona Georgeta - director de imagine, masterand UNATC; Ruxandra Ghițescu – artist vuzual; Mihaela Lungu – director de imagine; Asist.univ.dr. Laura Lazarescu - editor, UNATC; scenograf Cosmin Florea - concept gafic, artistul vizual Marian Mina Mihai - concept grafic, sculptor Ela Tudoran - concept grafic; arhitect Leni Popovici – concept grafic catalog, Cristi Vâlcan – editor, OnLineVIDEO, Florentina Bratfanof – coordonator PR, Oana Rill – ceramist, Asociatia UMA ED ROMANIA; Rodica Buzoianu – coordonatorul proiectului și psihoterapeut, Asociatia UMA ED ROMANIA.
Poveștile mele, ale tale, ale celorlalți! este UN PROIECT CULTURAL FINANȚAT DE AFCN.
Parteneri nationali: U.N.A.T.C. "I.L.CARAGIALE" Bucureşti - Facultatea de Film, iStyle Bucharest - Apple Premium.
Parteneri: U.N.A.T.C. "I.L.CARAGIALE" Bucureşti - Facultatea de Film, iStyle Bucharest - Apple Premium, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Clubul Ţaranului, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Centrul Cultural „Jean Bart”, Colegiul „Anghel Saligny” Tulcea, Congregatio Jesu - “Caminul de batrani” Bucuresti, Comunitatea Rușilor Lipoveni Filiala Tulcea, Comunitatea Turcă Filiala Tulcea, Uniunea Democrată Elenă Filiala Tulcea, Comunitatea Aromânilor Filiala Tulcea.
Partener media: Radio România Cultural
Sponsor: SC VERITAS S.A. TELIŢA
Asociatia UMA ED România, asociaţie de educaţie audiovizuală şi comunicare prin artă, dezvoltă la nivel naţional primul şi singurul program de educaţie preuniversitară prin mijloace audiovizuale – “UMA”, care se adresează elevilor dezavantajaţi social sau aparţinând minorităţilor culturale. Proiectele susţinute până acum sunt deja o constantă în peisajul educational şi socio-cultural românesc. www.umaed.ro
Contact:
Rodica Buzoianu, Coordonator de proiect rodicabuzoianu@yahoo.com
înapoi la pagina principală