Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Răzbunarea lui Monte-Cristo
Muzeul Național al Țăranului Român – cunoscut pe vremuri și ca Muzeul de la Șosea – continuă ciclul său de conferințe vizând dezbaterea publică a problematicii vaste a tradițiilor în cultura română actuală. Conferințele se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialiști din domeniile umaniste, și se organizează la Clubul Țăranului.
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 12 februarie 2014, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la conferința Răzbunarea lui Monte-Cristo, un eveniment-surpriză din ciclul Conferințelor de la Șosea, susținut de etnologul Șerban Anghelescu.
Partener: Clubul Țăranului
înapoi la pagina principală