Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Riscurile meseriei
Irina Nicolau
Socotesc că este periculos să fii etnolog nu numai în Africa, Australia şi Alaska ci şi aici, în România. De pildă, te ataşezi de o zonă din Transilvania. Mergi, te întorci şi iar mergi. Cu timpul simţi cum te pândeşte darul beţiei. Nu lipseşte gestul repetitiv: apuci paharul, ciocneşti, îl goleşti, îl pui pe masă. Iar îl apuci, iar ciocneşti, iar îl goleşti şi, când să-l pui pe masă spui, bade, hai să-mi zici o poveste, şi badea umple paharul şi zice, zic, dar mai întâi să bem şi noi un pic. Evident, horinca se bea cu slănină care face praf şi pulbere din ficatul tău de orăşean. Aş putea povesti multe, dar mă opresc aici pentru că nu mă preocupă bolile trupului.
Mai primejdioase sunt cele care ating sufletul şi mintea etnologului care, pendulând între satul pe care îl priveşte cu ochi pedunculaţi şi oraş, sfârşeşte prin a deveni uşor schizofrenic. Iar cel mai expus la schizofrenie este etnologul care face etnologia propriei sale culturi. „Străinul“ apropiat reprezintă pericolul cel mai mare. Faptul că un primitiv australian (nu am văzut niciodată unul) trăieşte într-o lume plină de sens, unde fiecare fărâmă de materie este fie bună la ceva, fie rea, poate să pară firesc, zici, e o altă lume! Dar, când descoperi aceeaşi coerenţă şi abundenţă de sensuri în capul unei babe dintr-un sat aflat la 30 de kilometri de Bucureşti, îţi pierzi cumpătul!
Foarte concret. Există, cred, un tip de nevroză a terenului etnologic. Eu am cunoscut-o de două ori:
Eram în 1967 în Ţara Loviştei cu profesorul Mihai Pop, patru folclorişti seniori şi noi, vreo zece studenţi. În satele unde am lucrat, toţi ne vorbeau despre Iele. Toţi le văzuseră, le auziseră, păstrau un semn şi relatau poveştile altora care le văzuseră şi le auziseră. Iele şi iar Iele, era ca la nebuni. Prima săptămână am râs. Pe urmă ascultam cu inima puţin strânsă. La sfârşit am luat-o razna. Ziua în amiaza mare mi se părea că văd umbre între sălciile de lângă râu. Bine că am plecat… Evident, Ielele nu există. După experienţa pe care am avut-o atunci, însă, îi las pe alţii să pronunţe acest lucru în mod răspicat.
M-am buimăcit a doua oară în 1973, în Dobriţa. Un splendid sat din Gorj unde mă aflam cu profesorul Jean Cuisenier. Am stat în Dobriţa o lună. Ajunsesem să cunoaştem pe fiecare om, fiecare casă. În timpul interviurilor, de mai multe ori pe zi, se găsea cineva să pomenească de o minune a „orbului“. Toate gândurile subţiri şi tainice ale satului se îndreptau către el. Spre sfârşitul terenului, profesorul a decis: mergem şi noi la el. Am găsit un bătrânel paşnic, înconjurat de rude şi cărţi sfinte. L-am întrebat ce poate. Poţi şi asta? Pot! Părea să aibă soluţii pentru toate relele din lume. În capul lui fiecare rău îşi avea leacul care putea fi o fiertură, o prişniţă sau un descântec. Specialitatea lui era vindecarea sterilităţii la femei. Cu insistenţă de etnolog am început să-l rugăm să ne spună descântecul. Până la urmă a acceptat dar ne-a explicat că nu poate să-l rostească dacă nu are o pacientă. Ideea profesorului a venit firesc, uite, e Irina aici, n-are copii, ar avea să aibă. Şi „orbul“ a spus un descântec lung. Când l-a terminat, i-am şuierat profesorului la ureche, cu tot respectul, dacă se iveşte un copil de aici vi-l trimit la Paris să-l arhivaţi în acelaşi loc cu descântecul, eu nu am nevoie de aşa copii. Eram măritată de două luni şi eram tânără. Ani înşir a durat spaima. După un sfert de secol cred că am scăpat de copilul „orbului“. Deşi, nu poţi să ştii…
Dilema, Nr. 224, 9-15 mai 1997
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
