Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

S-a înfiinţat Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului




Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă anunţă, cu bucurie înfiinţarea, începând din luna august 2021, a Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului! Preşedintele Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului este domnul arhitect Augustin Ioan, profesor universitar şi scriitor.

Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului este o organizaţie neguvernamentală care are ca obiectiv susţinerea morală şi financiară a Muzeului de la Şosea. Sunt invitaţi să facă parte din asociaţie și să sprijine activitatea acesteia prieteni ai muzeului – persoane fizice şi juridice – dornici să se implice, să ajute, să susţină, să doneze, să găsească soluţii sau să pună în practică idei prin care activităţile muzeului să dobândească mai multă vizibilitate şi participare, asigurând, totodată, promovarea identității istorico-culturale românești.

În acest sens, Asociația a deschis și un cont, în care pot fi depuse contribuțiile celor care vor să sprijine activitatea Asociației și, implicit, a Muzeului Național al Țăranului Român: RO72BACX0000002178707000, deschis la Unicredit Bank.

Sperăm că noua asociație, care își propune să sprijine activitatea Muzeului Național al Țăranului Român, va putea deveni, totodată, o punte de legătură între Muzeu și publicul nostru.

 




înapoi la pagina principală
 
inchis