Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Săptămâna Filmului Maghiar 2011




În perioada 14-20 noiembrie 2011, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Centrul Cultural al Republicii Ungare la Bucureşti, organizează a cincea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar, eveniment desfăşurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”.

Săptămâna Filmului Maghiar va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea (Noul Cinematograf al Regizorului Român, cu intrarea prin str. Monetăriei nr. 3).

Intrarea la proiecţii va fi liberă. Filmele vor fi subtitrate în limba română.

În deschiderea SFM 2011 va fi proiectat filmul Mephisto, câştigător al Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin în 1982, al Premiului FIPRESCI şi al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la Cannes, 1981. Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Szabó István.
De asemenea, la deschiderea festivă vor mai fi prezenţi Excelenţa sa dl. Füzes Oszkár, ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, dl. Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi dl. Bretter Zoltán, directorul Centrului Cultural al Republicii Ungare.

În programul SFM 2011 vor fi proiectate o selecţie de lungmetraje noi, producţii din anii 2010–2011, precum şi filme documentare şi scurtmetraje, oferind, astfel, posibilitatea ca iubitorii de film să cunoască şi aceste genuri mai puţin promovate ale industriei cinematografice maghiare.

Prin Retrospectiva Jancsó 90, îi aducem un omagiu celebrului regizor şi scenarist maghiar al „filmelor narative” devenite cult în anii ʼ60 – ʼ70, Jancsó Miklós, care a împlinit recent, 90 de ani.

În 2008, în cadrul acestui Festival a fost organizată o masă rotundă pe tema coproducţiilor româno-maghiare. De atunci. a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, să proiectăm o coproducţie româno-maghiară. Anul acesta, vom proiecta filmul regizorului român Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, cu subtitrare în limba maghiară.

Filmul care va încheia Săptămâna va fi Calul din Torino, al regizorului Béla Tarr, câştigător al Premiului Ursul de Argint, la Festivalul de Film Internaţional din Berlin, 2011. Proiecţia este realizată cu sprijinul Asociaţiei Macondo.

Filmele vor fi prezentate, în fiecare seară, de criticul de film, profesor Radu Igazsag.

Ataşat, găsiţi programul complet al Săptămânii Filmului Maghiar. Mai multe informaţii despre filme: www.ccu.ro, www.muzeultaranuluiroman.ro şi www.ncrr.ro.

Puteţi accesa catalogul evenimentului de aici.


Parteneri: Asociaţia Macondo, Parada Film, Corleonis




înapoi la pagina principală
 
inchis