Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Sărbătorile lunii octombrie
14 octombrie: Cuvioasa Paraschiva; Vineréle
De ziua Sfintei Paraschiva se face un mare, foarte mare pelerinaj la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Mulţi credincioşi postesc şi nu mănâncă nuci, castraveţi, poame care au cruce. În această zi se amestecă oile cu berbecii pentru prăsilă. Ciobanii nu cioplesc nimic ca să nu le iasă mieii tărcaţi. Se fac iarmaroace. Oamenii încep să se pregătească de iarnă.
CUVIOASA PARASCHEVA CEA NOUĂ
„Cuvioasa noastră maică Parascheva cea nouă“, cum este numită, s-a născut nu departe de Constantinopol şi a trăit în vremea când Biserica Ortodoxă şi cea de la Roma se despărţeau. Părinţii i-au dat o educaţie aleasă, dar grija ei era să-şi dăruiască hainele săracilor.
După moartea părinţilor şi-a împărţit la săraci taote moştenirea şi a plecat la o mânăstire. Îngerul lui Dumnezeu a îndrumat-o să revină între ai săi. După moarte, trupul i-a fost îngropat lângă o biserică. Peste mulţi ani, moaştele au fost descoperite şi preţuite pentru puterile lor tămăduitoare. În 14 octombrie 1641 au fost strămutate de la Constantinopol la Iaşi. Pentru a-şi da acordul, turcii au primit 300 de pungi de galbeni.
În 26 iulie este sărbătorită o sfântă cu acelaşi nume, Cuvioasa Muceniţă a lui Hristos Paraschiva. A trăit în secolul al II-lea şi a fost prigonită pentru credinţa ei.
25 octombrie: Moşii de Toamnă (Ajunul lui Sânmedru)
Se face pentru pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză, precum şi colaci.
În unele locuri, oamenii fac în ajunul lui Sânmedru foc. Se aduce un brad mare care se aprinde. Femeile împart la foc nuci, pâine, mere, covrigi. În acelaşi sat se fac mai multe focuri. Unii sar peste foc, copiii strigă „Hai la focul lui Sânmedruuu!“ Fiecare duce acasă un tăciune pe care îl aruncă în livadă.
26 octombrie: Sfântul Dumitru (Sânmedru)
Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpâneşte Sfântul Gheorghe şi cealaltă jumătate el. Este ziua soroacelor pentru tot felul de înţelegeri între slugi şi stăpâni, chiriaşi şi proprietari, cei care dau şi cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere şi de ceartă.
O legendă a românilor din Balcani îi prezintă pe Sfinţii Gheorghe şi Dumitru asistând la momentul când Ursitoarele hotărăsc soarta unui băiat. Cea mai mică decide ca băiatul să moară înecat când trece un râu, în timpul nunţii. Sfinţii le spun părinţilor să-i cheme şi pe ei la nuntă. Aceştia nu uită să-i poftească. Sfântul Dumitru schimbă calul cu mirele, să fie sigur că are un cal bun. Dar calul stropeşte cu coada când trec râul. Mirelui atât îi trebuie, câţiva stropi de apă… şi moare. Sfinţii se duc la Dumnezeu şi cer îndurare. Dumnezeu le spune că nu are zile de dat, cel mult poate să fie de acord cu un transfer de zile de dat, cel mult poate să fie de acord cu un transfer de zile din partea familiei. Familia refuză. Singură mireasa şi-ar împărţi zilele cu bărbatul ei, dar nu are voie să vorbească (aşa este la aromâni). Atunci, ea îşi despleteşte părul şi îl împarte cu mâna în două – jumătate mie, jumătate lui. De aceea fetele aromânce se piaptănă cu cărare la mijloc.
Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac şi oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se aşază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.
În vremea Împăraţilor Diocleţian şi Maximilian Galeriu, conducătorul cetăţii Salonicului botează în taină pe fiul său Dimitrie, pe care îl va educa creştineşte. După moartea tatălui, fiul urmează la conducerea cetăţii, din voinţa Împăratului. Când acesta află că Dimitrie este credincios, se supără foarte tare. Dimitrie îl înfruntă mărturisindu-şi credinţa. Este întemniţat. Acolo, în temniţă, vine la el un tânăr credincios pe nume Nestor şi îi cere binecuvântarea pentru lupta pe care urma s-o poarte cu un vandal vestit pentru forţa lui. Dimitrie îi face semnul crucii pe frunte şi îl binecuvântează.
Nestor îl învinge pe Lie, vandalul, iar Împăratul porunceşte ca Dimitrie să fie străpuns de sabie şi Nestor decapitat.
Irina Nicolau - "Ghidul sărbătorilor românești" (Humanitas, 1998)
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
