Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Selecţie pentru Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri
MŢR
Reper al sărbătorilor mari în lumea ţărănească – fără cruce tot omul e pierdut – Înălţarea Sfintei Cruci recuperează fragmentar spaţiul sacru şi ne aduce aminte de puterea crucii.
Muzeul Ţăranului Român vă invită de Ziua Crucii la
al zecelea târg al iconarilor şi al meşterilor cruceri
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Ca şi în anii trecuţi iconarii, crucerii şi artiştii ne vor petrece în zilele de 9, 10 și 11 septembrie spre Ziua Crucii. De la zece dimineața până la şase seara în curtea MȚR le vom privi și târgui icoanele, izvoadele, pristolnicele, pecetarele, miniaturile, îngerii ţesuţi, troiţele şi crucile, dar mai ales le vom auzi poveştile despre meşteşugul şi atelierele lor.
Anul acesta redeschidem seria Portrete/ ateliere începută de MŢR în 2003 cu Mihaela Bercea, iconar din Brad. Corina Petculescu, iconar şi Paul Balaci, crucer din satul Salcia, vor pune în discuţie prin atelierele lor mobile, istoria unor meştesuguri, reconstituite şi recontextualizate, ce ţin de o bună raportare la spaţiul sacru.
Participanţii vor primi invitaţii nominale, în urma unei selecţii preliminare sau a unei invitaţii directe pentru cei a căror experienţă în domeniu îi recomandă.
Materialele pentru selecţie trebuie să fie trimise în format digital, la rezoluţie foarte bună, la adresa cosmanolo@yahoo.com / fratilacamelia@yahoo.co.uk sau vor putea fi aduse spre vizionare, la MŢR, la Biroul Târguri şi Expoziţii în perioada 11 – 25 august. Lista cu participanţii selectaţi va fi anunţată pe site începînd cu 26.08.2011.
Zona reprezentată poate fi din orice teritoriu al ţării: capitală, oraş, comună, sat.
Pentru detalii vă rugăm să sunaţi la: 021. 3179659 / 021 3179661, int.149, 151
Contact: Lila Passima / Cosmin Manolache / cosmanolo@yahoo.com Camelia Frăţilă / mail: / fratilacamelia@yahoo.co.uk
Perioadă: 9- 11 septembrie 2011
Loc de desfăşurare: curtea muzeului
Coordonatori: Lila Passima, Cosmin Manolache
Programul târgului: orele 10 – 18
Taxă participare: 60 lei pentru toată durata târgului
Lista iconarilor şi meşterilor participanţi la Târg:
Albu Nicoleta
Baciu Vladimir
Balaci Paul
Bercea Mihaela
Boboşcă Raluca
Cantaragiu Florentin
Cămârzan Ligia
Ciobanu Aurelia
Cişmaşu Cecilia
Clemenco Denis
David Doina,
Dinu Adriana
Drăgan Camelia,
Dumitraşcu Alina
Dutkay Dorina
Gheorghiu Claudiu,
Hariutiunian Hariutin
Herăscu Bogdan
Ilie Suzana
Iordan Beatrice
Leahu Mirela
Ludoşan Angela
Ludoşan Constantin
Lupolov Natalia
Marian Cristina
Maximencu Ştefan
Mocanu Adina
Moldoveanu Vasile
Muntean Nicolae
Neagoe Claudiu
Neagoe Mirela
Pădureţ Monica
Păunescu Gabriela
Petculescu Corina
Pop Oana
Popa Bogdan
Radu Dincă
Rotaru Letiţia
Ungureanu Mirela
Vaida Adrian
Vasile Marin
Veşcă Popescu Norica
Zegrea Iustin
Zidaru Victoria
înapoi la pagina principală