Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Țăranii, agricultura și subvențiile




Conferințele de la Șosea
Țăranii, agricultura și subvențiile: promisiuni și înfundături
27 aprilie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 27 aprilie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului, la conferința Țăranii, agricultura și subvențiile: promisiuni și înfundături.

Conferința este susținută Bogdan Iancu (MNȚR/SNSPA) și Monica Stroe (SNSPA)

Intrarea este liberă.

În ultimul deceniu, după integrarea României în UE, subvențiile agricole au devenit o sursă de venit foarte importantă pentru gospodăriile rurale autohtone. Exigențele sistemului de subvenții agricole și de mediu promovate de Politica Agricolă Comună (PAC) necesită eforturi de înțelegere și adaptare din partea țăranilor angajați în agricultura de semi-subzistență. Rolul distribuit acestora pare să îi proiecteze mai degrabă în poziția de custozi ai naturii decât în cea de producători de alimente. În plus, legitimitatea și continuitatea anumitor utilizări tradiționale ale terenurilor și a resurselor naturale sunt reconfigurate radical.
Plecând de la o serie de exemple etnografice, Bogdan Iancu și Monica Stroe vor investiga care sunt înțelesurile, efectele și răspunsurile locale ale practicării agriculturii în relație cu regimul subvențiilor.



 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis