Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg de Carte pentru Copii, miniLibri




Cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte pentru Copiii miniLibri se deschide sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 11.00, cu o dezbatere despre importanța lecturii în viața celor mici. miniLibri este singurul târg autohton dedicat cărții pentru copii și este organizat de Școala Gimnazială Step by Step din București.


George Mihăiță, Adriana Titieni, Dorina Chiriac, Dragoș Huluba, Elvira Deatcu, Mirela Zeța, Răzvan Simion, Tudor Chirilă, Florin Piersic Jr. sunt actorii care îi așteaptă pe copii cu surprize la cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte miniLibri care va avea loc pe 13 și 14 decembrie între orele 10.00 și 18.00 la Muzeul Țăranului Român.

Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 11.00, târgul se deschide cu o dezbatere inedită despre nevoia de poveste, atât pentru părinți, cât și pentru copii și profesori. La Școala Step by Step părinții, profesorii și copiii formează o comunitate, astfel, dezbaterea reunește deopotrivă doi actori la rândul lor părinți – George Mihăiță și Adrian Titieni – , dar și profesori cu experiență, conf.dr.Doina Olga Ștefănescu - vicepreședinte CEDP. Dialogul este interactiv, la final copiii fiind invitați să adreseze întrebări invitaților.

Opt edituri, promoții, cărți pentru cei mici și inedite ateliere lingvistice pentru copii (japoneză, coreeană, hindi, portugheză, rusă, chineză, arabă) se numără, de asemenea, printre atracțiile acestei ediții a târgului! Atelierele lingvistice sunt destinate copiilor între 6 și 12 ani și vor fi susținute de studenții de la Facultatea de Limbi Străine (Universitatea București), fiind concepute în așa fel încât să îmbine distracția cu învățarea oferind informații despre țările respective, precum și alfabetul fiecărei limbi în parte.
În cadrul târgului va fi deschis în fiecare zi și Atelierul “Hrană și poveste” – idei in farfurie pentru copii mofturoși. Pe parcursul ambelor zile, copiii de la Grădinița Bambi și Școala Gimnazială Step by Step vor susține spectacole speciale de Sărbători.

Programul complet al evenimentelor de la miniLibri

Sâmbătă, 13 decembrie

11:00 –11:30 Deschidere Târgului. “Ce povești mai citesc copiii noștri? “ – Dezbatere cu participarea extraordinară a actorilor George Mihăiță și Adriana Titieni si conf.dr.Doina Olga Ștefănescu - vicepresedinte CEDP. Moderator Oana Marinescu – OMA Vision

11:30- 12:00 Poveşti în lectura actriţei Adriana Titieni

12:00 – 12:30 Fabule în lectura actorului George Mihăiță

12:30 – 13:15 Atelier de Limba Coreeană

13:30 –14:00 Spectacol de pantomimă susținut de actorii Teatrului de Comedie: „Prâslea cel Voinic și merele de aur”. Interpretează: Dragoș Huluba, Dorina Chiriac, Smaranda Caragea.

14:00-14:30 Altelier ilustrare carte , cu sprijinul Magdei Saba, profesoară de arte plastice

14:30-15:15 Atelier de Limba Portugheză

16:00 – 16:45 Atelier de Limba Chineză

Duminică, 14 decembrie

10:30 – 11:00 Atelier de Limba Arabă

11:00-12:00 Alice Năstase - redactor-șef al Revistei Tango - vă așteaptă la o întâlnire cu prietenii revistei

12:00 - 12:30 Povești în lectura actriței Elvira Deatcu

12:30 – 13:15 Atelier de Limba Hindi

13:15- 14:00 Atelier de Limba Rusă

14:30 –15:15 Atelier de Limba Japoneză

16:30 – 17:00 Povești în lectura actriței Mirela Zeța

De asemenea, tot în cursul zilei de duminică, între orele 14.00 și 17.00, părinții și copiii se vor putea bucura de "Povești în lectura unor Tătici celebri", cu Tudor Chirilă, Răzvan Simion și Florin Piersic Jr., la Clubul Țaranului din cadrul Muzeului Țăranului.

Școala Gimnazială Step by Step, implementează alternativa educațională Step by Step care promovează dreptul fiecărui copil de a fi educat pentru a reuși în viață pe toate planurile – nu doar profesional și academic, ci și emoțional și social.

Prima ediție a Târgul de Carte miniLibri a avut loc în 2005, la inițiativa organizației neguvernamentale Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP), care dezvoltă programe în domeniul educaţiei. miniLibri este primul târg de carte pentru copii din România.
Step by Step – Educat pentru a reuși!

 


înapoi la pagina principală
 
inchis