Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg de Sfântul Andrei | 29 noiembrie – 1 decembrie 2019




între orele 10.00 și 18.00


Piața Țărănească și Asociația Urban Events organizează în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, Târgul de Sfântul Andrei - Sărbătorește Românește, din 29 noiembrie până în 1 decembrie. Sunteți așteptați să sărbătorim împreună Ziua Națională alături de meșteri, artizani, producători și colecționari, într-o atmosferă autentic românească.


Producătorii aduc cu ei preparate tradiționale, brânzeturi, pălincă, păstrăv afumat, miere, dulcețuri și zacuști, murături și plăcinte, dar și preparate la ceaun, la fața locului, numai bune de degustat. Nu vor lipsi nici ceaiurile de leac sau cosmeticele naturale. Meșterii vin cu icoane, țesături, ceramică, bijuterii, decoratiuni de Crăciun, obiecte din lemn, vitralii și multe alte lucruri meșterite cu drag și migală. Anticarii vor fi și ei prezenți cu țesături, ii, valnice, catrințe, covoare, porțelanuri, bijuterii și multe altele.


Intrarea este liberă.

Organizator: Berariu Corina
Asociația Urban Events
0744 860 082
 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis