Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Târg de Sfântul Ilie
19 - 21 iulie 2013
Sfântul Ilie, reprezentant al focului şi al soarelui din panteonul românesc, este identificat cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebelesis din mitologia geto-dacă. Sub influenţa creștinismului, acesta a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Proroc Ilie (20 iulie).
Sfântul Ilie apare în tradiţiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale. Ȋn tradiţia populară există numeroase obiceiuri legate de sărbătoarea Sfântului Ilie. Există o o legendă care aminteşte de supărarea Sfântului pe Dumnezeu pentru că nu dorea să-i spună când e ziua lui. Şi tot aşa, până când ziua a trecut… De supărare, Sfântul Ilie a început ploile. Se spune că, dacă plouă de Sfântul Ilie merele şi alunele vor fi viermănoase. De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Tot atunci ele nu gustă nic un măr, iar pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii şi să recolteze mierea.
De vineri, 19 iulie, până duminică, 21 iulie, de dimineaţa pană după-amiaza târziu, vă aşteptăm la Târgul de Sfântul Ilie, de la Muzeul Ţăranului.
Vă întâmpină aproximativ 100 de meşteri populari şi producători tradiţionali, dar şi tineri artizani handmade şi anticari.
Veţi regăsi reprezentată fiecare provincie geografică cu tradiţiile meşteşugăreşti, dar şi culinare, cu port tradiţional şi mai ales oameni: tesătoare, fierari, olari , cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, blănari, gospodine şi gospodari cu diverse bunătaţi: dulceţuri, siropuri şi cofeturi, miere şi produse apicole, cozonaci şi plăcinte, ierburi aromatice, suc de mere sib raga, dar şi pălinci şi vinuri, turtă dulce, covrigi şi alte bunătăți.
Sâmbată, 20 iulie şi duminică 21 iulie, începând cu orele 10.00 vor fi deschise şi atelierele de creaţie pentru copii. Mai multe detalii găsiţi pe https://www.facebook.com/AteliereleDeCreatieMesterEsti
Vă aşteptăm, deci, mămici, tătici, copii şi bunici, în zile de sărbatoare la târg mare cu dichis, din 19 până în 21 iulie, în curtea interioară a muzeului şi pe Aleea Samurcaş.
Intrarea este liberă!
Detalii: Corina Berariu
Tel: 0744 860 082
înapoi la pagina principală