Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târgul 100 de Tradiții Românești / 11 – 13 octombrie 2019




Târgul 100 de Tradiții Românești

11 – 13 octombrie 2019


În perioada 11 – 13 octombrie, Fundația Kogaion 115 organizează târgul „100 de Tradiții Românești”, în curtea Muzeului Naţional al Țăranului Român din București, Str. Monetăriei, nr. 3.
 
La mijloc de Brumărel, gospodari și meșteri iscusiți şi-au dat întâlnire în curtea muzeului, spre a ne încânta cu mâncăruri gustoase și obiecte tradiționale lucrate cu multă pricepere. Aici puteți găsi tot ce face cinste oricărei cămări boierești: zacuscă, murături, dulcețuri și șerbeturi fel de fel, miere, plăcinte și baclavale, must și palincă. Pentru o masă îmbelșugată și sănătoasă sunt la târg fructe și legume proaspete, cașuri și brânzeturi maturate, siropuri naturale.

Expozanții aduc pentru vizitatori și costume populare, icoane și pristolnice, ceramică de Corund, obiecte din sticlă lucrată manual, măști populare, țesături și podoabe tradiționale, vestimentație din lână împâslită, obiecte de decor sculptate în lemn sau în marmură, săpunuri și creme cu ingrediente naturale.

Comercianţii de antichități îi așteaptă pe doritori cu blidare, lăzi de zestre, mobilier crestat și pictat, doniţe, putinei, căuce, lingurare, furci sau roți de tors.
Program: zilnic între orele 10.00-18.00

Organizator eveniment:
Fundația Kogaion 115
Director marketing: Ligia Marica
Telefon: 0722 274 803



 




înapoi la pagina principală
 
inchis