Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Târgul 100 de Tradiții Românești | 24 – 26 iulie 2020
Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiții Românești, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, din 24 până în 26 iulie 2020. Intrarea la târg este liberă! Accesul se face prin str. Monetăriei, iar ieșirea prin bd. Ion Mihalache.
La acest eveniment avem ocazia să cunoaștem oameni care sunt continuatorii unor vechi meșteșuguri preluate de la bunici sau părinți. Straie populare din diferite colțuri ale țării, icoane, covoare țărănești, țesături tradiționale și vase de lut vă așteaptă la târgul din aceste zile. Tineri artizani expun bijuterii unicat din porțelan și aur coloidal sau din flori presate, uleiuri de lavandă și obiecte decorative din lemn.
Producătorii sunt prezenți la târg cu cele mai gustoase produse din gastronomia tradițională: zacuscă de ghebe și de păstrăv, dulcețuri și siropuri naturale, șerbeturi diverse și sucuri de cătină, plăcinte și baclavale, vinuri și pălincă, kürtös kalács, fructe și legume de sezon.
În curtea interioară a muzeului vor fi expuse obiecte foarte vechi, aparținând vieții de la țară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăițe, putineie, ceramică veche, unelte pentru țesut.
Mâncăruri delicioase, pentru toate gusturile, vor fi proaspăt gătite la ceaun sau pe grătar, iar berea rece va stinge setea zilelor calde de iulie. Sărmăluțe cu mămăliguță, pastramă de berbecuț, pomana porcului, păstrăv fript cu mujdei, bulz ciobănesc vor potoli pofta sau foamea doritorilor.
Bucătari pricepuți vor frământa pâine de casă ce va fi coaptă la țesturile de argilă făcute de meșterul George Dumitru, singurul producător recunoscut în țară și în străinătate.
În acest week-end se poate vizita și expoziția de pictură și grafică a arhitectului și artistului plastic Vladimir Păun-Vrapciu, găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român în Sala Irina Nicolau.
Program: 24 – 26 iulie 2020, 10.00 - 19.00
Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
Organizator eveniment:
Fundația Kogaion 115
Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803
e-mail:ligia_marica@yahoo.com
înapoi la pagina principală