Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Târgul cu meşteri şi produse tradiţionale 7 - 9 martie 2014
Fundaţia Kogaion 115 organizează Târgul cu meşteri şi produse tradiţionale, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 7 până în 9 martie 2014.
Mucenici munteneşti aburind de mirodenii aromate sau sfinţişori moldoveneşti cu miere şi pudraţi cu nucă vor face deliciul bucureştenilor.
Pentru cei care respectă zilele de post, gospodine pricepute s-au pregătit cu zacuscă de vinete sau ghebe, miere și păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale sau pere zemoase păstrate cu mare grijă peste iarna.
La târg mai găsiți și şunculiţă sau cârnaţi din Şomcuţa Mare, brânzeturi din Sibiu sau Argeş, prăjituri şi cozonaci de casă din Bucovina, vin din Vrancea și palincă de Bihor.
Meşteri populari vin la târg cu ceramică pictată, straie și podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau sticlă.
O noutate pentru târgurile organizate la muzeu este expoziţia de obiecte decorative Fir de artă pentru jocul vieţii, creată de către deţinuţii de la Penitenciarul Bucureşti Jilava. Artiştii din penitenciar vă aşteaptă cu flori, lumini şi culori, obiete decorative speciale, pictură pe pânză, lemn, sticlă şi oglindă, pe care le-au pregătit pentru a-ntâmpina primăvara.
În curtea din spate, iubitorii de antichităţi pot găsi obiectul mult dorit la colecţionarii de artă.
Cum 8 Martie este o zi specială, Ziua Femeii, pe copii îi aşteptăm la atelierul organizat cu această ocazie, să realizeze propriile cadouri pentru mămicile lor.
Costul atelierului este de minim 15 lei, în funcţie de câte obiecte sunt confecţionate. Înscrieri şi relaţii la tel. 0733 051 279 (îndrumator Cristina Vasilescu) sau pe e-mail cris4art@gmail.com.
Intrarea la târg este libera.
Program zilnic: 10.00 – 18.00
înapoi la pagina principală