Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Zilele artei iraniene




25-27 octombrie 2013, Sala Acvariu

Ambasada Republicii Islamice Iran, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, organizează în perioada 25-27 octombrie 2013, Săptămâna Artei Iraniene – o serie de evenimente menite să aducă mai aproape de publicul roman cultura și arta persană.

Vă așteptăm la Sala Acvariu de la Muzeul Național al Țăranului Român unde puteți vizita o expoziție de artă tradițională și artizanat – vase din metal emailat pictate manual (Mina), vase din cupru cu decor în relief (Hoonar Galamzani), covoare din mătase și lână lucrate manual, caligrafie miniaturi, filigran (Malileh) etc.
Artiștii și meșterii populari vor încânta publicul cu demonstrații de pictură, gravură, caligrafie etc.

Intrarea este liberă.



 


înapoi la pagina principală
 
inchis