Catre Tur Virtual

Cladirea Muzeului Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de cărîmidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea măsurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proporţii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

Ethnophonie CD 28




Cântări ciobănești din Vrancea
Shepherd’s Tunes from Vrancea


Vrancea, mica republică țărănească din trupul Moldovei, a asigurat vreme îndelungată supraviețuirea unui mediu de viață arhaic, dependent de păstorit. În secolul XX însă, viața răzeșilor vrânceni s-a prefăcut din temelii, iar oieritul a devenit treptat o ocupație desuetă. Muzica de origine pastorală, dominată de sonoritatea fluierelor și cimpoaielor, a fost, până acum câteva decenii, un bun prețuit de întreaga comunitate. Astăzi însă, parcursul ei se apropie de final.
Discul aduce în prim-plan cântările vechi păstrate în circulație de ultimii fluierași ai Vrancei, atașați de muzica învățată în copilărie. Repertoriul lor este alcătuit în special din melodiile jocurilor cunoscute pe plan local – hora, sârba, burduiul –, care animau odinioară horele duminicale și petrecerile sătești, la care se adaugă câteva cântări lirice și epice. Isonul gutural, pedala sonoră cu care câțiva bătrânei își „acompaniază” încă melodiile, dezvăluie chipul aspru și viguros al muzicilor din vechime. Ascultătorul discului este invitat așadar să abandoneze canoanele de ordin estetic și stilistic asimilate prin intervenția mass-mediei și să exploreze un univers muzical prea puțin cunoscut publicului larg.


Durata totală: 56:20
Broșura: 24 de pagini, cu text de prezentare în română și engleză
Apărut: 2017; înregistrări realizate în anii 2013 și 2016




înapoi la pagina principală
 
inchis