Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.
În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.
Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.
La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.
Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.
Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).
www.ethnophonie.ro
În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.
Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.
La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.
Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.
Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).
www.ethnophonie.ro
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
