Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târgul cu meșteri și produse tradiționale 12 – 14 februarie 2016




În perioada 12-14 februarie 2016, Fundaţia Kogaion 115 organizează Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Intrarea este liberă.

Curtea muzeului va fi gazdă pentru cei mai pricepuţi meșteri și artizani, continuatori ai tradițiilor populare românești. Aceştia vor fi prezenți la târg cu vase de ceramică pictată, măști populare, icoane pe sticlă şi pe lemn, marame şi ii lucrate cu multă migală, bundiţe și giubele, sumane şi chimire, vestimentaţie din lână împâslită, cojoace şi căciuli din blană naturală. Iubitori şi creatori de frumos sunt şi cei care îşi expun obiectele de decor din sticlă sau ceramică pictată, sculpturile în marmură, podoabele din porţelan sau piesele de îmbrăcăminte brodate cu motive populare.

Nu vor lipsi nici produsele din gastronomia tradițională precum turta dulce din Covasna, preparatele din carne de porc rasa Mangalița, cozonacii bucovineni, brânzeturile proaspete şi afumate din lapte de capră sau de oaie, prăjiturile de casă, plăcintele boiereşti cu fructe şi cu brânză, mierea și siropurile naturale, vinul de Panciu şi palinca, pâinea frământată după reţete săseşti, alături de fructe păstrate cu grijă peste iarnă în cămări.

Pentru cei care vor să retrăiască amintirile vacanțelor în satul bunicilor, anticarii vor expune in curtea interioară a muzeului unelte tradiționale, lingurare, mobilier crestat, lăzi de zestre sau căuce.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu mâncare proaspăt pregătită pentru toate gusturile. Ceaunele vor fi încinse pe foc de lemne de cu zori. Se vor fierbe la foc mic: Storceag (cunoscută şi ca Regina ciorbelor pescăreşti), papricaş de pui şi sărmăluţe în foi de varză, însoţite cum se ştie de mămăliguţă fierbinte. Pe grătar se vor rumeni frigărui de pui sau de porc, mititei şi păstrăvi, dar şi ciuperci cu brânză de burduf. Plăcintele moldovenesti coapte la faţa locului vor avea în acest week-end formă de trandafiri, în cinstea primăverii care se apropie.

Program: zilnic între orele 10:00-18:00
Organizator eveniment

Fundaţia Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com




înapoi la pagina principală
 
inchis