Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Descoperă România cu Peter Hurley




Documentarul „Descoperă România cu Peter Hurley”, realizat de redacția Video a AGERPRES, va fi difuzat la Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, luni, 12 decembrie, ora 19:30 și marți, 13 decembrie, ora 17:30.

După 15 ani lucrați în publicitate, timp în care a promovat tot felul de bunuri către români, irlandezul Peter Hurley, stabilit în țara noastră, a hotărât să promoveze românilor bunul numit România. Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum el nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit fără să-i ceară nimic în schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise.

La finalul proiecției de luni, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să participe la o sesiune de Q&A cu Peter Hurley, precum și cu producătorul documentarului, Camelia Moise. Intrarea este liberă.
Muzeul Național al Țăranului Român este partener al Agenției Naționale de Presă AGERPRES.










înapoi la pagina principală
 
inchis