Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Farmecul cotidianului III
Dragă Fefe,
Îmi scrii că dormi prost pe patul de musafir care ţi-a fost arondat în casa noilor tăi prieteni. Dacă e pe gratis, stai acolo şi taci. Patul de dar nu se caută la droturi. Şi, pentru că nu pot să-ţi expediez o canapea în plic, primeşte, te rog, câteva reflecţii asupra temei. Care temă? Patul. Ar trebui să se ocupe de ea etnologii, istoricii de artă şi, probabil, orice om care doarme.
Aşadar, la început a fost pământul. Dacă faci o socoteală, o să constaţi că oamenii fără pat sunt foarte numeroşi. Am cunoscut la Tulcea un aromân care se născuse într-o comunitate nomadă. În copilărie a dormit, pur şi simplu, pe jos! Pe urmă s-a însurat şi a venit în Cadrilater. Aici a locuit într-o casă bulgărească. În casă era un pat de pământ bătut, un fel de soclu. Adică, tot pe jos, dar puţin mai sus. A muncit, s-a agitat, a câştigat bani şi şi-a cumpărat un pat pictat. Era atât de frumos, încât oamenii din sat veneau să-l vadă. Măi, ce mai pat, ziceau cei tineri. Ce ţi-o fi trebuind aşa ceva, comentau cei bătrâni. Azi aşa, mâine aşa, s-a cedat Cadrilaterul. Omul meu a venit la Tulcea. Iar a muncit, iar s-a agitat şi şi-a cumpărat un dormitor negru şi cubist. Când l-am cunoscut, era la începutul lui ’80, mai dormea în el. Era foarte urât. Fiul lui, în schimb, reuşise să cumpere „o garnitură“ făcută pentru export. Bătrânul mi-a arătat-o cu mare admiraţie. Când am auzit povestea, mi-am zis, nenică, câte paturi a schimbat omul ăsta fără să se strice la cap! Pentru că putea s-o păţească, având în vedere importanţa pe care cred că o are modul în care dormi.
Nu e simplu deloc. În pat, în leagăn şi în coşciug, omul – vertical prin excelenţă – ia o poziţie orizontală. Patul este locul unde visează, face dragoste, zace bolnav. Se zice, „cum îţi aşterni, aşa te culci“, adică, vezi, tratează cu grijă relaţia ta cu patul, pat care, nu uita, poate fi redus la un aşternut sau la un petic de pământ. A propos, de ce nu dormi pe jos? Acum e vară. Întinde frumos aşternutul lângă divanul infernal şi dacă te întreabă gazdele ce te-a apucat, răspunde-le că faci parte dintr-o altă cultură.
Riri
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
