Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Farmecul cotidianului V
Dragă Fefe,
Am fost două săptămâni în Belgia. La întoarcere, când încercam să-mi comunic impresiile, românii mă întrerupeau zicând, să vezi în Olanda, acolo e şi mai şi. Aşa că aştept să văd Olanda ca să pot să-ţi spun cum a fost în Belgia. Oricum, mi se pare mai urgent să te informez că nu vei primi prea curând plicul pe care mi l-ai cerut. El se află în noptieră, eu am vărsat cafeaua pe noptieră, lemnul s-a umflat şi sertarul a înţepenit. Nu cedează la nimic. Mai întrevăd două posibilităţi: aşteptăm sau dinamităm. Tu să alegi! Este inutil să-ţi spun că accidentul mă predispune să continui reflecţia etnologică asupra sertarului. Spun „să continui“ pentru că, acum trei ani, am ţinut nişte cursuri despre sertare.
Cum mi-a trecut prin cap aşa o prostie? N-a fost o prostie. Oamenii trăiesc prea neglijent, nu-şi gândesc relaţia cu obiectele care îi înconjoară. Fac sacrificii ca să le cumpere, le iubesc sau le antipatizează fără să ştie de ce. De pildă, eu detest sertarul pentru că din copilărie o sumedenie de inşi au făcut o legătură între el şi dezordinea mea naturală. Clişeu din şcoală, „Mintea are sertăraşe, dacă pui informaţia unde trebuie, tragi sertarul şi o găseşti. Tu n-ai nici un sertar la cap?“. Clişeu conjugal, „Dacă n-ai dulapuri şi sertare, cum vrei să faci ordine? Apucături greceşti…“ Este adevărat că sertarul nu are cine ştie ce tradiţie la greci, dar nici la români. El apare în Europa relativ târziu ca să pună ordine în nimicurile unor inşi care, în general, nu aveau prea multă treabă. Sertarul le crea tipologii de scrisorele, meşe de păr, batistuţe, funde, ace de pălării… Treptat el a intrat în popor ca subansamblu la orice piesă de mobilă: pat cu sertar, masă cu sertar, dulap cu sertar… Combinaţia apoteotică este sertar cu sertar; trebuie să existe deşi n-am văzut-o. „Lexicul“ şi „sintaxa“ sertarului vorbesc despre om, epocă, arie culturală. Cândva am cunoscut un personaj care visa să-şi organizeze un apartament exclusiv din sertare. Altfel, părea normal. În ce mă priveşte, admit un singur gen de sertar, unul cu desăvârşire inutil şi frumos capitonat pe care să-l trag, din când în când, pentru plăcerea gestului şi să nu pun în el nimic. Riguros nimic.
Cu dragoste mare,
Riri
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
