Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Neam de neamul meu






Când cineva îţi vorbeşte de neamul lui, să-l întrebi, care neam? La mirarea lui poţi să adaugi, neamul mamei sau neamul tatălui? Pentru că, până una alta, toţi suntem produsele unor intersecţii. Patru, şi nu două, neamuri pun la bătaie doi tineri pentru a se uni într-un punct. Această fuziune favorizează crearea rolurilor de mamă şi tată. Din exersarea rolurilor rezultă prunci. Cui vor aparţine pruncii se decide în mod diferit de la o arie culturală la alta. Ei pot spori neamul tatălui sau al mamei. Asta în mod obişnuit. Am întâlnit în cărţi informaţia că există triburi din Africa unde băieţii sunt atribuiţi clanului din care face parte soţul femeii care a moşit. Cu suficienţa pe care ţi-o dă propria ta cultură îţi vine să spui „ce prostii…“.
După ce s-a tranşat cui aparţine, copilul creşte şi se căsătoreşte. Prin căsătorie intră în legătură cu neamul „perechii“ lui. Spun „neamul“ pentru că aşa vine vorba, de fapt, „perechea“ nu are unul, ci două. Ne-am înţeles că aşa e la toţi. În practica vieţii aceste încrucişări pot să producă situaţii insuportabile. Să ne închipuim cazul în care un cuplu provoacă un amestec de olteni, ardeleni, moldoveni şi bănăţeni. Vor avea probleme şi când vor încerca să facă împreună o mămăligă. Fiecare e altfel şi, în felul lui, judecă şi relaţiile de familie. Dacă priveşti într-un atlas dialectal constaţi că şi termenii de rudenie diferă. Fac ce fac şi, până la urmă, în legea lor se înţeleg.
Pentru că am o referire la termenii de rudenie, menţionez ceva care mi se pare interesant: când se referă la arborele lui genealogic, un grec utilizează cuvântul riza, care înseamnă rădăcină, timp în care, în aceeaşi situaţie, românul vorbeşte de spiţă de neam. Aşadar, pentru grec neamul se organizează vertical, iar la noi există conotaţia, fie şi slabă, de structură rotundă. Cu toată iresponsabilitatea afirm că rostogolitul ocupă un loc important în viaţa noastră de români. Greu de spus dacă e de bine sau de rău, amintesc în treacăt un proverb aromân care pretinde că de piatra rostogolită nu se prinde muşchiul.
Între zicerile despre neam la care am reflectat, mi-a reţinut atenţia cea NEAM DE NEAMUL MEU. Nu am putut să-i înving obscuritatea. În schimb, am ajuns la părerea că utilizând această sintagnă poţi să-ţi asumi toate neamurile pe care le-ai lăsat în urmă şi să vorbeşti în numele lor. În plus, ceea ce faci spunând NEAM DE NEAMUL MEU este să atingi o deplină conştiinţă a ideii de NOI, NOI, cel mai de aproape, primul dintre NOI!
M-am întrebat deseori ce anume a făcut ca neamurile din care provin să funcţioneze atât de solidar. Sunt uniţi şi cei din neamul lui tata şi cei din neamul mamei. Un rol important cred că l-au avut bunicile Maria şi Caterina. Amândouă văduve de timpuriu au reuşit să-şi păstreze copiii uniţi. Dar ceea ce a contat cu adevărat a fost un fel de cod al onoarei, de la care, neam de neamul meu, nu ne-am abătut. Un cod rudimentar, nu cine ştie ce. La noi este ruşinos să nu ajuţi pe unul din neam când se află la supărare. Un văr e ca un frate şi un frate este ca tu.
Aşa ne rostogolim, cine ştie de când, printre alte neamuri, uniţi atât cât se mai poate în zilele în care trăim; încercând să ne amintim că, pentru frate, brânza nu e pe bani. Şi nimic altceva, nu numai brânza.





înapoi la pagina principală
 
inchis