Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

MNȚR a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române




 



În ziua de 29 septembrie 2020, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a acordat Muzeului Național al Țăranului Român Înaltul Patronaj al Majestății Sale.

Reamintim faptul că Muzeul nostru este urmașul Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, înființat prin Decretul Regal 2.777/13 iulie 1906, devenit, în 1915, Muzeul de Artă Națională Carol I, și s-a bucurat, de atunci încoace, de atenția constantă a regilor României și a Familiei Regale.

În documentul așezat la fundația clădirii care adăpostește Muzeul de la Șosea, Regele Carol I scria:
Dorind a cinsti arta strămoșească cu un adăpost vrednic de însemnătatea sa pentru educarea poporului și întărirea sentimentului patriotic, Astăzi, 17/30 iunie Anul Mântuirei 1912, și al Domniei noastre al 47-lea, […] am pus temelia Muzeului Național, menit să întrunească colecțiile de artă acum răzlețite, spre a lăsa generațiilor viitoare oglinda desăvârșită a întreg tezaurului artistic din cuprinsul pământului românesc, începând cu vârsta preistorică și până în zilele noastre.

Am avut prilejul, în ziua de duminică, 17 iunie 2012, să fim martorii momentului în care ASR Principele Radu a dezvelit placa memorială așezată la intrarea în muzeu, menită să amintească acel moment istoric pentru muzeografia națională, pentru cultura României.

Nu am uitat nici celelalte momente în care Familia Regală a României și-a arătat interesul pentru Muzeul nostru, care, de altfel, a sprijinit, cu bucurie, alcătuirea colecției de artă națională găzduite la Palatul Elisabeta.

Considerăm acordarea Înaltului Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, drept o recunoaștere a meritelor tuturor celor care, în ultimii 30 de ani, de la reînființarea Muzeului și de la revenirea sa în locul ce îi era atribuit de drept, încă din vremea Regelui Carol I, au trudit pentru a face din Muzeul Național al Țăranului Român o instituție care să continue strădania întemeietorilor, în frunte cu Alexandru Tzigara-Samurcaș, cel atât de apreciat de toți regii României, pe care i-a slujit cu devotament, până la moarte.



Fotografie de Simion Mechno (Agerpres)



 





înapoi la pagina principală
 
inchis