print

Piața Țărănească și Meșter(Ești)!? 25 - 27 mai 2012





Între 25 şi 27 mai, de vineri până duminică, de dimineață până după-amiază târziu, producătorii, handmade vă aşteaptă la Muzeul Naţional al Țăranului Român, la Piața Țărănească, cu produse tradiționale româneşti şi nu numai.

Telemea, urdă, caş afumat, brânză cu busuioc sau pătrunjel, brânză de burduf şi în coajă de brad, pastramă delicioasă, cârnați şi caltaboş, precum şi alte delicii specifice zonelor de unde provin. Şi cum pastrama nu merge decat udată din belşug, v-am pregătit vin de băutură, dar şi palincă şi licoare sălăjană.

Li se adaugă produse tradiționale din carne de porc, vițel, oaie, gâscă din Galați.

Avem siropuri din muguri de brad şi din fructe de pădure, dulcețuri de afine, căpşune, prăjituri munteneşti şi maramureşene, cozonaci, ciocolată de casă şi halvită din miere şi alte deserturi delicioase.

Nu vor lipsi magiunul, mierea de albine şi turta dulce, covrigii de la Piteşti şi kürtős kalács.

Din Munții Apuseni veți găsi ceaiuri, tincturi, siropuri şi alifii terapeutice, săpunul aromat din plante medicinale.

Terasă şi grătar tradiţional, cum îi stă bine unui târg, cu de toate pentru pofticioşi. Vor întregi atmosfera meşterii cu podoabe, ii tradiţionale, lemn şi alte meşteşugăreli.


La Piața Țărănească totul se ia pe degustate!

Între 25 şi 27 mai, de la 10:00 pâna la orele 18:00, în curtea Muzeul Țăranului.


Pentru detalii suplimentare:
Corina Berariu
0744 86 00 82
office@tacticevents.ro