Asociația Urban Events vă invită de vineri, 21 mai , până duminică, 23 mai 2021, între orele 10.00 și 18.00 la un nou eveniment de promovare a gastronomiei, artei urbane și meșteșugurilor tradiționale românești Piața Țărănească. Intrarea este liberă. Accesul se face prin strada Monetăriei și ieșirea prin B-dul Ion Mihalache.
Meșteri și artizani din toate colțurile țării aduc la muzeu cele mai frumoase obiecte din lemn și sticlă, decorațiuni, icoane și vitralii, ceramică tradițională din Maramureș și Corund, pristolnice, obiecte de artă sacră, bijuterii, felicitări, ii noi și vechi, zgărdane, jucării și țesături, bijuterii, hăinuțe tricotate, păpuși croșetate… numai bune de târguit pentru sărbătoriții acestui sfârșit de săptămână, care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena .
Nu vor lipsi, nici de data aceasta, obiectele de colecție aduse de anticari din lăzile de zestre ale satelor românești: ii, fote, catrințe, vâlnice, mobilier țărănesc, cufere, unelte gospodărești, roți de car, blidare, fețe de masă, pânză de casă, covoare. Mai puteți achiziționa bijuterii, tablouri, numismatică, porțelanuri, carte veche sau diverse obiecte vechi, pentru cunoscători.
Vă așteptăm cu cele mai gustoase preparate tradiționale de post și de dulce: miere și produse apicole, turtă dulce și cofeturi, cozonaci și baclavale, ciocolată de casă și doboș, griliaj, albiniță, preparate din carne de porc, brânzeturi teleormănene, înghețată artizanală, suc de cătină și limonadă cu miere, fructe și legume de sezon, dulcețuri și zacuște, dar și preparate gustoase pregătite la fața locului de bucătari pricepuți: sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, gulaș, păstrăv, somon cu legume, murături, lipii la grătar, pe degustate așa cum cere tradiția la Piața Țărănească!
Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți. În incinta evenimentului masca de protecție este obligatorie.
Organizator: Asociația Urban Events
Corina Berariu
Tel: 0744 860 082
E-mail: asociatiaurbanevents@gmail.com
Facebook: https://www.facebook.com/PiataTaraneascaRO/