Fundaţia Kogaion 115 organizează ” Târg cu meşteri şi produse tradiţionale”, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în perioada 8 - 10 august 2014.
Bucureștenii dornici de frumos și tradiții sunt invitaţi să fie aproape de creatorii populari ce le vor fi oaspeţi timp de 3 zile! Meșterii expun ceramică de Horezu și Corund, lemn crestat, piatră sculptată, măști tradiționale, costume populare autentice, icoane, produse de marochinărie din piele naturală, creme și săpunuri făcute după rețetele bunicii.
Tineri talentați vor prezenta bijuterii din alamă sau din porțelan cu inserții din argint, cu țesături pictate și obiecte decorative de mobilier.
În luna lui gustar se găsesc la târg fructe și legume proaspete, nectar și dulceață pentru toate gusturile, zacuscă și miere, plăcinte învârtite și prăjituri de casă.
Noutatea culinară a acestei ediții reprezintă bucatele tătărăști făcute cu multă migală de gospodine venite special să pregătească în fața vizitatorilor șuberek, geantîk și tătărași care se însoțesc perfect cu ayranul rece în aceste zile fierbinți de vară.
În curtea interioară a muzeului anticarii vor fi prezenți cu obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, piuă, putinei, postăvioare, ceramică veche, unelte pentru ţesut.
În cadrul atelierelor de creativitate, meșterul Florentin Cantaragiu va dezvălui copiilor tainele prin care o bucată simplă de lemn poate deveni o icoană, iar dl. Dan Marinescu va demonstra cum o floare de câmp poate ajunge, cu îndemânare, un mic tablou. La atelierul de olărit cei mici vor învăţa tehnica modelării lutului pe roata olarului, sub îndrumarea talentatei Alina Iorga.
Organizator eveniment:
Fundaţia Kogaion 115
Ligia Marica – Director marketing
Mobil: 0722 274 803
e-mail:ligia_marica@yahoo.com
