Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Dada 100 – o întâlnire cu poetul Valery Oișteanu





12 septembrie 2014, ora 20.00, Clubul Țăranului

Valery Oișteanu reia vineri, 12 septembrie 2014, de la ora 20.00, la Muzeul Țăranului, într-o formulă nouă (de data aceasta, lectura sa de poezie este acompaniată de Ghassan Bouz, percuționist originar din Liban) întâlnirea dedicată pregătirii centenarului DADA. Texte de Tristan Tzara și de Valery Oișteanu capătă voce, sunet, formă dialogată și aplauze la scenă deschisă, într-un recital cum rar se poate vedea în România.

Valery Oișteanu este poet, critic de artă, eseist, fotograf și performance artist, intervențiile sale răspunzând peste timp Suprarealismului și Dadaismului. Născut în Kazakhstan, crescut și educat în România și stabilit la New York, Valery Oișteanu trăiește Dada nu ca pe un stil sau curent literar, ci ca pe o filozofie personală. După debutul cu Proteze (Editura Litera, București, 1970), activitatea sa numără nouă volume de poezie publicate la New York, dar și apariții conceptuale în performance poetic zen și „jazzoetry”.
Oișteanu este membru al Poets and Writers Inc. din New York, dar și fodator și președinte al PASS: Societatea Artiștilor și Poeților Suprarealiști.

Partener: Clubul Țăranului





înapoi la pagina principală
 
inchis