Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Kogel-Mogel
Tradiţii evreieşti din Polonia la Muzeul Ţăranului Român
Sâmbătă, 24 aprilie, la Muzeul Ţăranului Român, Institutul Polonez va readuce în atenţia publicului importanţa pe care tradiţiile evreieşti au avut-o în cultura poloneză şi importanţa pe care Polonia, ca patrie a unei considerabile populaţii evreieşti, a avut-o pentru păstrarea şi modelarea acestor tradiţii. Timp de secole, Polonia s-a putut lăuda cu una dintre cele mai însemnate comunităţi de evrei din Europa, la începutul celui de-al doilea război mondial locuind aici peste 3 milioane de evrei. Războiul, apoi comunismul, au făcut ca lucrurile să se schimbe în mod dramatic. Cu toate că astăzi comunitatea evreiască nu mai cunoaşte ponderea de altă dată, istoria şi tradiţiile acesteia sunt strâns legate de cele ale Poloniei şi ale polonezilor, influenţându-se şi îmbogăţindu-se reciproc.
Evenimentul care va avea loc la Muzeul Ţăranului cuprinde lirică poloneză în interpretarea actriţei Maia Morgenstern, o expoziţie de fotografie şi filme de scurt şi mediu metraj.
Programul zilei va fi următorul:
ora 15.00 – lirică poloneză în interpretarea actriţei Maia Morgenstern, la Clubul Ţăranului. Momentul de poezie va cuprinde versuri ale laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură, Wisława Szymborska şi Czesław Miłosz, de asemenea poeme de Zbigniew Herbert şi alţi reprezentanţi de marcă ai liricii secolului XX.
ora 16.30 - vernisajul expoziţiei de fotografie A fost aici o sinagogă?, de Wojciech Wilczyk, la Sala Acvariu
Expoziţia realizată de Wojciech Wilczyk are la bază o idee simplă – fotografierea clădirilor sinagogilor şi templelor evreieşti din Polonia. Deşi multe dintre acestea s-au transformat în ruine sau au fost adaptate în alte scopuri (biblioteci, case de cultură, cinematografe, ateliere meşteşugăreşti, depozite), „inventarul” pe care-l face artistul polonez este profund impresionant. Expoziţia a fost pregătită împreună cu Galeria Atlas Sztuki din Łódź, din patrimoniul căreia provin fotografiile.
Vernisajul va avea loc în prezenţa artistului.
ora 17.30 - proiecţii de filme de scurt şi mediu metraj, la Clubul Ţăranului
Străinul VI (Obcy VI), 2008. Ficţiune. Regia: Borys Lankosz. 30 min.
Orăşelul Kroke (Miasteczko Kroke), 2007. Documentar. Scenariul şi regia: Natalia Schmidt, Kuba Karyś. 45 min.
Radegast, 2008. Documentar. Regia şi imaginea: Borys Lankosz. 50 min.
Trei filme despre memorie, identitate, suferinţă. Despre cum apariţia unui tânăr evreu poate schimba ceva în imaginarul unei comunităţi de provincie, despre cum a schimbat războiul spiritul Cracoviei, despre o gară care, pentru cei mai mulţi evrei a însemnat ultima oprire.
înapoi la pagina principală