Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

LOC. ȘCOALA DE PRIVIT ACASĂ




3 – 8 octombrie 2017, Sala Acvariu


Asociația Sătească Șona Noastră s-a născut din dorința de a contribui la crearea unei comunități sătești care să adreseze probleme specifice locului, prin mobilizarea resurselor comunității, dar și prin responsabilizarea autorităților locale. Începând cu anul 2013, Asociația Sătească Șona Noastră a organizat anual o serie de evenimente prin intermediul cărora satul devine contextul unor discuții și prezentări, cu invitați din afara comunității. În colaborare cu Galeria Posibilă, proiectul Loc. Școala de privit acasă aduce în discuție relația dintre zona socială și cea artistică – invitând în fiecare an un artist care adoptă ca sursă de inspirație satul Șona.

Toamna aceasta, spațiul de discuție se mută la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu, unde realizări sau provocări ale acțiunilor întreprinse sau ce urmează a fi realizate vor fi aduse în vedere prin informații și prezentări. Astfel, Sala devine un mijloc de informare și de interacțiune cu activitățile din satul Șona. Temele urmărite provin din domenii diverse – culturale, sociale ori economice – încercând să urmărească dilemele reperate la nivelul satului. Expoziția este deschisă discuțiilor și sugestiilor din partea vizitatorilor.

Vă invităm la conferințe, unde printre invitați se numără: Mariana Stoia, reprezentant Asociația Sătească Șona Noastră, Matei Câlția, galerist Galeria Posibilă, Șerban Sturdza și Alexandra Mihailciuc, arhitecți.

Vernisaj: marți, 3 octombrie 2017, ora 17, sala Acvariu
Finisaj: duminică, 8 octombrie 2017, ora 17, sala Acvariu



Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu până pe 8 octombrie 2017, zilnic între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.




 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis