Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Luminish
Hai în Luminish!
Corp de literă. Corp de carte. Corp de iluminat.
Atelierul de hârtie manuală, prin Asociația Ordinul Manufacturierilor, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român vă invită la evenimentul de lansare al proiectului Luminish - Corp de literă. Corp de carte. Corp de iluminat.
Luminish, un proiect al asociaţiei Ordinul Manufacturierilor, este susținut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Granturile Norvegiene 2009-2014 în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.
Luminish propune o incursiune în lumea corpurilor de iluminat: lampa cotidiană și lampa ritualică. Lampa cotidiană va cuprinde lampadare de forme și dimensiuni diferite, cu inserturi și intervenție artistică și lămpi cu structuri de lemn și metal. Lampa ritualică se va construi pe trei simboluri: corp de literă. corp de carte. corp de iluminat. Aceasta va fi realizată în premieră în lume prin tehnica mulajului cu hârtie manuală, complet diferită de papier-mache.
Fiecare poartă în interior un text. Prin mulajul pe corp, transformăm hârtia într-o piele secundă, ieșită din timp, intrată în vreme. O epidermă a cuvintelor spuse și nespuse, hartă a întrebărilor și a răspunsurilor, carte din afară către înăuntru. Corpul de carte pus în lumină devine corpul de iluminat, ce facilitează citirea textului. Se parcurge în toate sensurile: căutarea și culesul, percepția și semnificația, semnul și înțelegerea.
Minunea de a face lumină seară de seară printr-o simplă mișcare a mâinii. Gestul creator de reîntoarcere acasă, către interior, către sine. Seara, aprinderea lămpii ne arată chemarea către lumea dinlăuntru.
Evenimentul va avea loc vineri, 7 noiembrie, ora 17:30, în sala Atelierului de hârtie manuală de la demisolul Muzeului Țăranului Român. Accesul se va face pe intrarea principală a muzeului, din Șoseaua Kiseleff.
În timpul lansării vom face o demonstrație de mulaj cu pastă de hârtie pe corpul unui model. La rândul lor, cei prezenți vor deveni modele pentru un mulaj concomitent, plăsmuit cu pastă sonoră de multumult, duet cu instrumente de suflat și chitară. Ca într-un joc cu fibră și timbruri.
Vă așteptăm!
RSVP: Alina Florescu
0767 467 967
luminish@luminish.com

înapoi la pagina principală