Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Sărbătorile din luna septembrie
1 septembrie: Simion Stâlpnicul; Ciricul păsărilor
Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, „ghicind“ după viermii din mere. Cum e vremea acum – aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!
8 septembrie: Sfânta Maria Mică
La 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Naşterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică se păzeşte prin nelucrare la fel ca Maria Mare.
MAICA DOMNULUI ŞI PĂIANJENUL
Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza din care făcea cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-şi afle hrana numai din tors şi ţesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-şi facă linţoliu. Cât timp femeia ţese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.
9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana
Cum Ana e un prenume frecvent la români, 9 septembrie face parte dintre zilele păzite în sat.
Din tradiţia sfântă se ştie că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din ce aveau săracilor şi o treime bisericii. Au petrecut 50 de ani împreună fără să aibă copii. Ioachim a mers o dată cu daruri la Ierusalim, dar arhiereul n-a vrut să i le primească pentru că nu s-a învrednicit să lase urmaşi seminţiei lui Israel. Supărat, Ioachim nu s-a întors acasă; a plecat în pustiu, unde s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile, cerându-i să le dea un copil. Acasă, Ana se ruga şi ea. Şi Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunţe că se va naşte din trupurile lor Maica Domnului.
14 septembrie: Ziua Crucii
Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai paote să intre în pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte, de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există însă un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construite din nuiele împletite şi lipite cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau ştima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.
24 septembrie: Teclele
Teclele sunt păzite cu grijă pentru că sunt rele de lupi. Cui lucrează de Tecle îi mănâncă lupii berbecii. În unele locuri sărbătoarea ţine trei zile şi se numeşte Berbecari. Cel mai primejdios în aceste zile este să umbli cu unelte ascuţite. Se ţine ca să te păzeşti de foc, cumpănă, năpastă, Ducă-se pe pustii.
Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
