Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Vacanţă cu Ateliere de creativitate la Muzeul Ţăranului






În iulie, copiii între 3 şi 16 ani sunt aşteptaţi la Atelierul de creativitate al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor. Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii: fotografie, poveşti, brodat, croit, ţesut la război, confecţionat păpuşi din lână, bricolaj, pictură pe diverse suporturi, hârtie manuală şi altele reprezentând o listă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară. Înscrierile se fac la telefon sau direct la muzeu în limita locurilor disponibile (6 – 15 locuri la fiecare dintre ateliere).

Programul atelierelor
 


Marţi:
- ora 10 – 10.40 Atelier de bricolaj (animăluţe, personaje şi căsuţe din poveşti) cu Beatrice Iordan pentru copii de 3-6 ani, cu ajutorul unui părinte  (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)
- ora 11.00 – 12.00 „Poveşti cu urechi” spuse de Călin Torsan pentru copii de 7-14 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)
- ora 11.30 – 12.30 Atelier foto cu George Turliu pentru copii de 14-16 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)

Miercuri:
- ora 10.00 – 11.15 „Cusături d-ale casei” cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de 7-16 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)
- ora 11.30 – 12.30 „Cartea cu poveşti” cu George Turliu pentru copii de 7-14 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)

Joi:
- ora 10.00 – 11.00 Păpuşi din lână cu Beatrice Iordan pentru copii de 7-14 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)
- ora 11.30 – 12.30 Pictură pe diverse suporturi cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de 5-14 ani (înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59)
- ora 10.00 – 11.00 Ţesut la război, croitorie cu Lidia Stareș pentru copii de 7-16 ani (înscrieri la telefon 0722 79 82 84)

Vineri:
- ora 10.00 – 11.00 Ţesut la război, croitorie cu Lidia Stareș pentru copii de 7-16 ani (înscrieri la telefon 0722 79 82 84)
- ora 11.00 – 12.00 Hârtie manuală cu Răzvan Supuran pentru copii de 7-16 ani (înscrieri la telefon 0728 51 68 00). Atelierul se ţine pe 20 şi 27 iulie 2012.

Sâmbătă:
- ora 11.00 – 12.00 Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu pentru copii de 7-16 ani (înscrieri la telefon 0726 23 73 76)
- ora 12.30 – 13.30 „Cusut cu aţă roz” cu Daniela Mandu pentru copii de 4-12 ani (înscrieri la telefon 0729 55 56 77)


Taxa pentru o participare la oricare dintre atelierele pentru copii este de 20 lei şi se va plăti la intrarea din Kiseleff la începutul fiecărui atelier.














înapoi la pagina principală
 
inchis