Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

SALONUL INTERNAŢIONAL DE ARTĂ NAIVĂ ŞI OUTSIDER ART by DIMIŞCĂ





Expoziţie de grup. Curator – Laurenţiu Dimişcă
9 – 26 august 2012 în sala Oaspeţi



Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Fundaţia Outsider Art – România, APACOP - Asociatia pentru Promovarea Artei Contemporane Populare – Franţa vă invită joi, 9 august 2012, ora 18.00, la vernisajul Salonului internaţionale de artă naivă şi outsider art.

Expoziţia face parte dintr-un proiect de anvergură internaţională, aflat la a II-a ediţie în România, care prezintă lumea artei brute sau singulare sau naive sau populare sau neuve invention sau doar mai altfel. Lume vastă şi interesantă, în arta brută găsim tot ce nu vor să accepte curentele acceptate ale artei, găsim artişti fără studii riguroase de artă, găsim arta populară cu trăsături naive, dar şi creaţia celor pentru care arta e terapie, a creatorilor din impuls, a celor capabili de revelaţii sau doar uşor de încadrat în acţiuni programatice.

Alături de curatorul expoziţiei şi totodată fondatorul Fundaţiei Outsider Art – România, Laurenţiu Dimişcă, vor vorbi despre arta brută criticul de artă Marius Tiţa şi Jeanine Rivais, deţinătoare a unei colecţii private de arta bruta.

Expoziţia va fi deschisă până pe 26 august 2012, în sala Oaspeţi, de marţi până duminică. Luni este închis.






www.outsideart.org
www.art-singulier.org





înapoi la pagina principală
 
inchis