Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Târgul „100 de Tradiții Românești”
14 – 16 mai 2021
Asociația Kogaion 115 organizează târgul 100 de Tradiții Românești în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, strada Monetăriei, nr. 3, în perioada 14 – 16 mai 2021. Intrarea este liberă.
Publicul este aşteptat să viziteze târgul, unde meşteşugarii ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Vor fi expuse icoane pe sticlă și pe lemn, ceramică pictată cu motive populare, pristolnice, ii brodate cu mătase, obiecte de decor din lemn crestat și din lavandă, vestimentație din lână împâslită, cosmetice făcute din ingrediente naturale.
Producătorii vin cu preparate din carne din „Țara de Sus”, brânzeturi din lapte de capră și de oaie, miere și lăptisor de matcă, palincă de caise și țuică de prune, pâine cu maia, o gamă foarte diversă de zacuscă și dulcețuri, prăjituri de casă făcute după rețete bucovinene și maramureșene, cozonaci și sarailii, siropuri de cătină și de busuioc, ierburi de leac, fructe și legume de sezon.
Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte din lemn, mobilier țărănesc, cărți vechi sau covoare țesute la război.
Ca la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiați cu mâncare proaspăt gătită. Bucătarii vor prepara la ceaun ciorbă de pui cu găluște, sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, ostropel de pui, dar și carnați sau păstrăv la grătar.
Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănatatea dumneavoastră și a celorlalți.
Program: 14 – 16 mai 2021, între orele 10:00 – 18:00
Organizator eveniment:
Asociația Kogaion 115
Ligia Marica – Director marketing
Mobil: 0722 274 803
înapoi la pagina principală