Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...
Târgul lui Gustar / 23 – 25 august 2019
Piața Țărănească și Meșter(Ești)! vă invită de vineri, 23 până duminică 25 august, între orele 10.00 și 19.00, la Târgul lui Gustar, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă!
Şi-au anunțat prezența meșteri și artizani din toate zonele țării: cojocari, olari, cioplitori, țesătoare, negustori cu mobilier și unelte țărănești, dar și tineri artiști cu bijuterii, obiecte casnice și de decor, vestimentație și încălțări pictate manual, sticlă pictată, jucării realizate din lemn sau alte materiale reciclabile, ceramică și obiecte decorative, plante de leac sau săpunuri naturale.
Negustori de antichități din toată țara vor fi prezenți în curtea interioară cu țesături, mobilier, ceramică și alte obiecte țărănești, dar și cu obiecte din perioada interbelică: cărți, patefoane, porțelanuri, bronzuri, bijuterii. Scriitorul Stelian Tănase vă așteptă la povești despre noile sale apariții editoriale și despre această lume aparte a negustorilor și colecționarilor .
Ca de obicei, puteți târgui fel de fel de bunățăti: legume proaspete, miere și țuică, dulcețuri și siropuri naturale, preparate vânătorești, brânzeturi și cașcavaluri maturate.
Bucătari pricepuți de la Gusturi Autentice vor pregăti la ceaun mâncare ca la bunica acasă: ceafă de porc marinată la grătar, cârnați de casă tăiați la bardă, pastramă de berbecuț, sărmăluțe cu mămăligă, ciolan cu fasole la ceaun, varză călită cu cârnați afumați, tochitură și fel de fel de bunătăți.
Copiii se pot juca alături de meșteri și artizani la atelierele de creativitate sau pot urmări demonstrațiile meșterilor.
Organizator: Asociația pentru Meșteșug și Tradiție
Corina Berariu
Tel: 0735 441 304
Fax: 031 424 34 88
E-mail: office@tacticevents.ro
Facebook: https://www.facebook.com/ptaraneasca
.jpg)
înapoi la pagina principală