Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 24, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.
***
Publicațiile Muzeului Național al Țăranului Român (Editura MARTOR) pot fi achiziționate prin comandă online sau de la punctul fizic de vânzare al Muzeului (Galeria de Artă Țărănească, str. Monetăriei nr. 3).
Dacă doriți să le achiziționați online, trimiteți o comandă fermă pe adresa de e-mail carte@muzeultaranuluiroman.ro (persoană de contact: Elisabeta Timoc). Menționați în mesaj titlurile dorite și numărul de exemplare, adresa dvs. poștală completă și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Putem trimite cărțile prin curier, cu plata ramburs, urmând să achitați la primirea coletului contravaloarea cărților și taxele de expediție. Taxele depind de greutatea coletului și de destinație.
De asemenea, puteți opta pentru plata în avans a cărților, urmând ca la primirea coletului să achitați doar taxele de transport.
Cont Trezorerie Sector 1: RO92TREZ701502201X015193
Cod de identificare fiscală: RO14244170
Vă mulțumim că ne-ați vizitat și așteptăm un feed-back de cititor pe adresa:
martor@muzeultaranuluiroman.ro
Ivire din privire nr. 0. Înfățișările țăranului
Ioana Popescu, Sebastian Sifft, 2007, 28 p.
Eseu fotografic ce deschide colecţia „Ivire din privire”, o colecţie de broşuri care valorifică imagini din Arhiva MŢR într-un discurs inedit despre martiriul ideologic al imaginii ţăranului român.
Această înlănțuire de fotografii ce urmează „firul călăuzitor” al unei idei, aidoma unui eseu ivit din privirea originară a artistului, amintește de Saboții lui Van Gogh, așa cum îi vedea Heidegger în Originea operei de artă. Dacă acolo saboții aduc dinaintea privitorului truda răbdătoare și tenace a țăranului, munca lui statornică și repetată, viața celui care îi poartă, cu tot ceea ține de momentele ei zilnice, revelând lumea care se încheagă în jurul lor, în acest șir de fotografii, care aduc și ele la lumină o lume, țăranul este privit rând pe rând ca o ființă „primitivă”, apoi „idilică”, „autentică”, adică de toate zilele, sau „bolșevică”, așa cum l-a mutilat istoria.
„DE CE ÎNFĂȚIȘĂRILE ȚĂRANULUI
Pentru că, din momentul în care a fost văzut pentru prima dată de către ceilalți, țăranul a devenit unul dintre subiectele cele mai intens arătate.
Pentru că țăranul a fost în ultimele două secole modelul în jurul căruia s-a construit identitatea națională a românilor.
Pentru că imaginea sa a constituit stindardul sub care s-au legitimat, în diferite perioade istorice, puteri și ideologii, pentru că țăranul a fost sursa de inspirație și miza discursurilor oficiale, a creațiilor artistice, a educației morale, a înțelegerii lumii.
Și tocmai de aceea, a căpătat înfățișări multiple, a fost perceput ca o curiozitate exotică, ca un ideal spre care românii ar trebui să urce, ca un sărman spre care românii ar trebui să se plece pentru a-l ridica, sau ca un slăbănog pe care proletarii l-au purtat spre victorie.
Balansând de la o epocă la alta între model de înțelepciune și credință, către victimă ignorantă, țăranul a fost înălțat, înjosit, împodobit, zdrențuit, înțepenit în posturi impuse, surprins în clipe de taină, într-un cuvânt a fost format și deformat în toate felurile pentru a încăpea în imaginea dorită de către ceilalți.
Suitele de fotografii alcătuiesc dovada martiriului său ideologic.” (p. 1)
Iată cum este descris „țăranul idilic”:
„Sălbatic sau nu, țăranul fusese descoperit și arătat. Curiozitate, exotism, început de lume… cine știe ce anume o fi determinat fotografii străini și români de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX să înfățișeze tot mai mulți țărani pe plăcile de sticlă? E sigur însă că specialiștii vremii primeau comenzi de documentare la țară. Se întorceau apoi la oraș cu imagini de țărani frumoși, îmbrăcați în straie de sărbătoare, așezați în cadru cu grijă, după rolul și statutul fiecăruia, ca un soi de pledoarie vizuală pentru un neam-model. Atât erau de cuceritoare imaginile, încât protipendada orașului se costuma „național” și se fotografia astfel pentru posteritate.” (p. 6)
La sfârșit, un mic „eseu în eseu” se apleacă asupra a trei motive recurente ale vieții de la sat: copiii, femeia torcând și apa curgătoare, de trei ori câte trei, de fiecare dată în această ordine, cu imagine și text, așa cum deja ne-am obișnuit.
Stoc epuizat
înapoi la pagina principală
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
